Cu plata în avans – Răsplata

cu-plata-in-avans---rasplata

Nu de mult scriam despre conceptul Pay it Forward. Azi mi-a venit și mie rândul să fiu răsfățat de sistem. Vă voi prezenta o întâmplare fără briz-brizuri, fără subtilități metafore și alte șușanele. Fapte! Concluzia o trageți singuri.

Deci, toată săptămâna trecută am fost în Ungaria, eveniment care va face subiectul viitorului articol. Ca orice părinte care face câteva milioane și un pic de poze odraslei (-lelor) sale, am plecat în concediu înarmat cu 3 dispozitive de imortalizat. Telefonul, camera foto și camera video. Toate fac și poze și filme, dar fiecare excelează pe felia lui. Astfel, Gopro-ul e mama și tatăl camerelor de acțiune, filmări subacvatice, aeriene, chestii cu adrenalină. Pentru toboganele din waterpark e perfect.

L-am luat cu mine (pe el, pe Gopro) și am filmat cum ne dăm de-a berbeleacul pe toboganele ungurești. Prietenii mei au văzut filmările pe Facebook. Tot de acolo ați aflat că Gopro-ul mi-a fost furat, într-un comentariu acid la adresa corectitudinii vecinilor noștri. Teoretic, eram convins că a fost băgat în geantă, de unde un răufăcător sau un grup infracțional a pândit momentul oportun să mă „facă ca pe fraieri”. Aveam deja scenariul în cap cum l-a șutit și acum rânjește satisfăcut de captura sa.

Dar n-a fost așa. Am primit în seara asta un telefon (apel telefonic) care mi-a umplut sufletul de bucurie. Camera este acum în Kosovo, recuperată de un om cum rar mi-a fost dat să întâlnesc și care nu a predat-o personalului de la Aquaworld Budapest pentru că omul nu a avut încredere în ei. Știa ce înseamnă un Gopro, știa cât costă, știa că e tentant.

Așa că a ajuns azi acasă, a sunat la waterpark, a întrebat dacă și-a pierdut cineva o cameră și a primit datele mele de contact. M-a sunat (pe banii lui, evident) mi-a pus câteva întrebări ca să se asigure că eu sunt adevăratul posesor și îmi va trimite camera printr-un prieten care locuiește în București. Nici de recompensă nu a vrut să audă, este mulțumit că a făcut o faptă bună, iar bucuria mea este recompensa lui.

Am lăsat puțin spațiu că să apucați să închideți gura. Eu încă sunt cu ea căscată. E posibil așa ceva? Uite că da. Acum o întrebare cu iz retoric. Câți dintre noi (cu mine în capul listei) am fi procedat așa? Câți am fi gândit așa? Câți?

Eu, prin natura jobului de manager de patinoar, posesor de sistem de supraveghere, am fost martorul multor nemernicii. Mamă cu copil mic de mână, fură telefon uitat pe bancă de un puști, etnici minoritari fură încâlțămintea lăsată pe jos, păgubitul plecând în ciorapi, pe zăpadă acasă, și multe multe altele. Așa că vă închipuiți mirarea și bucuria mea la primirea telefonului.

Nu știu dacă vestea m-a bucurat mai tare sau faptul că am descoperit că există cu adevărat Oameni. Deci, se poate!

Promiteam la început să nu interpretez întâmplarea și să vă las pe voi să o digerați. E ca diferența între un film și o carte. Filmul te poartă unde vrea regizorul, cartea te poartă unde vrei tu. Sper că v-am oferit o carte bună în seara asta.

Sfârșit!

 

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi
Un comentariu Adaugă-l pe al tău
  1. TU sigur nu ai fi pastrat-o. Dar cu siguranta, oricare dintre noi, am fi dus-o la receptie si ne-am fi spalat pe maini, multumiti si mandri ca nu am cedat ispitei 😀

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.