Nu mi-e frică de virus. Mi-e frică de românii cărora le e frică de virus.

Nu e niciun secret pentru nimeni că suntem un popor de panicați. Vă aduceți aminte de panica generală de acum câțiva ani, când se zvonea că urmează o furtună în București? Atunci când singurele afectate serios au fost niște frunze răzlețe? Și asta n-a fost nimic pe lângă panica din iarna lui 2013 dacă nu mă înșel, când se zvonea că urmează un ger năpraznic, drept pentru care românii au golit rafturile magazinelor să-și facă provizii.

De unde înclinația asta a noastră pentru dezastru? Și asta discutăm în condițiile în care peste generația “mi se cuvine orice” nu a trecut niciun eveniment major. Alea mai vechi au mai trăit un cutremur în 77, un Cernobîl în 86… Nu zic de alea și mai vechi, care trăit amenințarea războiului nuclear, război pe bune, ciume și alte drame cu adevărat uriașe.

Dar pentru noi, ăștia mai verzi, a fost călduț. Nu prea avem de ce să ne plăngem. Și dacă n-avem probleme, ni le facem noi. Sunt convins că sociologii au o explicație științifică pentru apetența noastră pentru nimicuri și la făcutul mioritic din țânțar armăsar, dar mă aventurez și eu cu o ipoteză.

Noi, ca nație, avem idealuri mărunte, dacă le avem și p-alea. Așa că, din lipsă de ocupație, de viziune, de privire de ansamblu, ne tăvălim într-o mocirlă promiscuă în care ne bucurăm de orice abatere cât de mică de la firescul cotidian, pe care tot noi îl generăm atât de anost.

Suntem oripilați de criminali și violatori, ne bucurăm de arestări, o înjuram pe Firea pentru absolut orice, ascultăm manele cu versuri zemoase, mergem la mall ca să nimic, nu știm cine a fost Da Vinci dar știm ce a mâncat vulpița ieri la prânz. Cam ăștia suntem, creatori de realități înguste.

Și când ne trezim cu o amenințare cu iz real, doar gândul că am putea-o experimenta, generează o isterie de dimensiuni apocaliptice. Situația nu este roz și nu vreau să-i diminuez gravitatea. Aș face-o dacă aș putea. Dar nu ține de mine asta.

Ce ține de mine, fac. Gândesc înainte să acționez, gândesc înainte să vorbesc prostii (cel puțin așa sper), gândesc înainte să răspândesc informații aiurea din surse sigure, gândesc înainte să cumpăr două baxuri de măști, pentru că știu că masca mă protejează de virus la fel cum băgatul sub masă mă protejează de bomba atomică. Și dac-o fi să fie, mă gândesc să nu cumpăr tot raftul, că poate or mai avea și alții nevoie. Ați prins ideea, în principiu gândesc înainte să orice. În limita capacităților, evident. A, și nu ascult manele și habar n-am cine e vulpița. Știu doar de veverita_bc și avocatul31. Dinainte de era Netflix.

Cam ăsta ar fi mesajul. Gândim și noi, sau ne vedem mâine la Lidl să facem curățenie pe rafturi?

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.