O zi perfect de imperfectă

Mai sunt și zile d-alea când pur și simplu nu se leagă lucrurile, oricât te-ai strădui. Și mai bine le lași să treacă de la sine și să te împaci cu ideea că azi nu, nu, nu… Ei bine, azi (adică ieri, o să vedeți de ce) a fost una din zilele alea.

Acum că m-am apucat să scriu, îmi dau seama că așa am început ziua. Cu melodia lui Grasu XXL,.. azi nu, te rog eu nu. Coincidență? Teoria conspirației? Ceasu’ rău pisica 13?

Să trecem la treabă!

 

Introducere 1: Deja știți că lucrez de nepermis de multă vreme la apartamentul alor mei unde s-au întâmplat n chestii, care mai de care, culminând cu inundație peste pereții proaspăt vopsiți. În așteptarea zvântării, am zis să termin restul bibilelilor așa că am ajuns iar la Brico să iau o priză, o măslină, o atenție. Asta săptămâna trecută. La casă:”Card Brico?” Da, dar vreau pe altă firmă. 

Atât mi-a trebuit. Am băgat-o într-o ceață eternă pe săraca duduie. Mi-a greșit suma, m-a pus să plătesc cash deși i-am zis card, transpirații reci, șeful de magazin la casa 3…

Și cum niciodată socoteala de acasă nu reflectă intru totul realitatea, nu tot ce am cumpărat s-a potrivit. Drept pentru care azi mă duc să repar greșeala, în termenul legal de retur.

Cuprins 1: Ajung la alt Brico, mai apropiat. “Uite asta vreau să schimb cu astălaltă”. Card Brico? Aaaaa, păi dacă n-ați plătit cu card Brico, trebuie să mergeți la magazinul de la care le-ați luat.

Păi am dat cardul, dar am vrut pe altă firmă, plata cash, șeful de magazin la casa 3… Gheață la mal, nu te pui cu sistemul. Nu-i nimic, dacă tot sunt aici, iau ce am de luat și m-oi duce altă dată să-mi recuperez banii. 

D-aia n-avem, alea-s prea mici, am luat ce-am găsit și fac obișnuitul ritual de echilibristică până la casă. Pentru că nu cred în coșuri. Vărs tot pe bandă, coadă, priza dublă cu mustăți aparente n-are cod de bare valabil. Un reprezentant al departamentului electrice la casa 4 vă rog. Eu fierb, coada fierbe, vine ăla, dezamorsează situația, cash sau card? 

Întrebarea m-a lovit în moalele capului, pentru că portofelul nu catadicsise să strige după mine, așa că l-am lăsat evident în altă geacă. Rezolv o parte din penibilul situației cu bruma de bancnote din buzunar, restul rămânând acolo. Mai puțin priza cu mustăți aparente. Pentru aia nu mai aștept încă o dată.

 

Introducere 2: Sunt foarte scârbos la mâncare. Pe cât de mult îmi plac unele chestii, pe atât de tare urăsc altele. Atât eu cât și corpul meu. Un exemplu de așa nu, la care corpul se revoltă cum știe el mai bine, e uleiul, prăjeala, chestii grețoase care îmi pun ficatul la grea încercare.

Cuprins 2: Am luat de la împinge tava o tălpică de somon cu 4 ciuperci maro, care păreau a fi la cuptor. Nu erau. Erau gătite în spiritul degradării relației dintre mine și ficatul meu. Sau bila. Sau ceva dinăuntru. Oricum, bine nu mi-a fost. 

 

Introducere 3: Sunt fericitul posesor al unei mașinuțe de toată isprava, de care sunt foarte mulțumit. Dar, cum nimeni nu e perfect, mașinuța are un țăcănit biologic în stânga, cu care mă înțeleg și un țăcănit mecanic în dreapta, cu care nu mă înțeleg.

Am fost acum ceva vreme la prietenul mecanic, să rezolve țăcănitul. Ce are? Bara direcție dreapta sus care se ia la set cu bara direcție dreapta jos și cu bara direcție stânga sus și cu bara direcție stânga jos. O poezie. Când schimbi una, le schimbi pe toate. Că așa se face. Doar că în cazul meu, am schimbat 4 bare de direcție bune cu alte 4 bare de direcție probabil la fel de bune. Pentru că țăcănitul mecanic a rămas pe poziții, spre disperarea țăcănitului biologic.

Cuprins 3: La noi în curtea fabricii, s-a făcut un service auto. Așa că practic nu mai am nicio scuză logistică să scap de țăcănitul care mi-a abuzat sistematic zenul. Uite, mașina, uite țăcănitul, scăpați-mă de el. Aaaaa, păi e groasă șefu. Trebuie schimbate toate articulațiile și amortizoarele. Păi cum dracu, că am schimbat fo 4 deja? Bine, atunci schimbăm pivoții. Ăștia troncănesc. Păi, dați-i bice, scăpați-mă de țăcănit.

Când a fost gata, am făcut chetă, că portofelul n-a binevoit să vină la mine între timp, și m-am dus plin de speranță că am scăpat de ticălos. Previzibil, că altfel nu era subiectul 3, țăcănitul e în continuare bine mersi, mulțumim de întrebare. Cred că nu e un defect, e spiritul mașinii care vrea să mă scoată din monotonie. Când o să o vând, o să-l menționez printre dotări. Senzori de ploaie, faruri automate, țăcănit pe dreapta.

Iar in încheiere, fără nicio introducere, a patra întâmplare a zilei, chiar cireașa de pe tort, mi-am uitat parola de la blog. Am încercat-o pe 3 dispozitive. Dar azi, nu, nu, nu…

Și totuși am scris. pe ciornă iar mâine trec pe curat. Că nu m-a făcut pe mine o zi cu mici nepotriviri. 

Dar mâine… Mâine se anunța o zi de zile mari. Și până la urmă ăsta e și unul din ce-i drept puținele avantaje palpabile ale trecerii anilor. Că noi ăștia cu rulaj mai mare avem sigur în rucsac niște zile cu adevărat rele. Și atunci putem face mișto de o zi ca asta, din care ăștia mai cruduți la minte ar face o adevărată dramă. Dar nu e. Pe bune!

 

Later Edit sau Prolog – : De parcă nu mă lungisem și așa o grămadă.

Azi la sală, am trăit pe viu bancul cu “da care-s bade oile tale?” Alea albe! Și-alea negre? Și-alea negre…

Pun legitimația (sau badge-ul în caz că mă citesc și corporatiști) pe bancă și încep să mă schimb. Vine un tip fix lângă mine și își pune papornița lângă a mea. Când termin, caut legitimația, care era în no mans land, între mine și el, practic amândoi aveam drepturi să o revendicăm. 

“Asta e legitimația ta?” întreb eu mai mult din politețe. “DA!”. Tipul mi-a răspuns atât de hotărât încât eram sigur că cine știe pe unde am pus-o, eu ăla care nu știu niciodată de capul meu. Mai că-mi venea să-i cer scuze că l-am întrebat. 

Caut. Scot geanta, hainele, caut prin buzunare. Nimic. Revin timid la bancă. Văd altă legitimație de partea cealaltă. “Și asta e tot legitimația ta?”. “DA!” Vă jur, tipul a răspuns a doua oară atât de categoric încât mi-a scurtcircuitat logica. Insist totuși, ori are două ori face mișto de mine “Adică ai două legitimații?” NU! Doar asta… Apoi și-a aranjat sacoul peste treningul lucios asortat la pantofii maro.

Am luat-o și am plecat din sală cu zâmbetul pe buze. Unii au doar niște zile nu. Alții le au pe toate. Și mă bucur că nu mă număr printre ei.

O zi bună vă doresc!

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.