Un altfel de la mulți ani

Așa ca de ultima zi din 2019, mi-am zis că nu pot rata un prilej atât de favorabil să-mi etalez gândurile de sfârșit de an. Așa că fără alte zorzoane, hai să încep ultima scriere pe anul ăsta.

Spuneam mai demult și nu m-am sucit, că anul e doar o măsura a timpului și că nu el e cel care aduce binele sau răul în viața ta, ci tu singur o faci. Ideea era să nu te ascunzi în spatele unui număr, care până acum a fost nasol, dar cu o cifră în plus va fi mai bine. Și fac o paranteză pentru cei cărora le-ar prinde bine să știe diferența dintre numere și cifre, no offece. Un număr este format din cifre. Și dacă privim așa, 2020 e mai sărac decât 2019. Are doar două cifre. Dublate. Stop. Aberez.

Teza cu unitatea de măsura a timpului este în continuare validă, dar vreau să nuanțez puțin, pentru că viața nu e (doar) matematică. Pe de o parte, nu e rău că îți dorești ca anul care stă să înceapă să fie mai bun decât cel care stă să apună. Asta înseamnă că nu ți-a murit speranța, care nu totdeauna moare ultima.

Deci e de bine dacă vezi 2020 cu ochi buni. Ăle rele din 2019 să se spele, ș-ăle bune din 2020 să se-adune. Doar să nu cazi în capcana așteptărilor că te pasc dezamăgirile.

Nu pune presiune pe 2020. Cât ar fi el de rotund, e doar un an, un număr, două cifre repetate. Nu faci tu pământul să se învârtă, dar lumea ta depinde de tine. Fă bine în lumea ta, fă ce știi, fă ce poți și, foarte important, profită de șansa care ți se ofera la începutul fiecărui an: a fresh new start.

Dar, ce e foarte important ca să faci cu adevărat ceva cu ea si să nu te pierzi (iar) pe parcurs este asta. O să bold-uiesc că nu sunt lângă tine să mă auzi când țip: Gândește-te la 2020 ca la un nou început, nu ca la un alt nou început.

Că ți s-au mai oferit n șanse de fresh new start până acum, unde n e un număr natural de două cifre și știi și tu ce reprezintă. 

Unii s-ar grăbi să spună vârsta. Corect, dar incomplet. Este numărul de șanse ale unui nou început pe care fiecare dintre noi le-a avut până acum. Voi de câte ați profitat?

Iar urarea mea de final/început este să aveți parte de cât mai multe șanse de a o lua de la capăt. De care să profitați.

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.