Vremea e în pericol

S-au terminat alegerile cu bine, cu rezultat decent și previzibil, toată lumea e mulțumită. Momentan.

De ce zic momentan? Nu știu cum o fi la alte nații, dar noi, românii, avem nevoie de un țap ispășitor ca de aer. Păi pe cine să dăm noi vina pentru nerealizările, nereușitele sau frustrările noastre? Că doar nu pe noi?

De la Ceaușescu încoace, că de el au început amintirile mele cu țapi, au fost o grămadă de personaje care s-au succedat în ingrata funcție. În istoria recentă, Dragnea a fost practic Hitleristul de serviciu, catalizatorul tuturor frustrărilor societății.

Cum Dragnea a ieșit din peisaj, a predat ștafeta nefericitei Viorici, care a fost probabil cel mai departe de imaginea unui prim ministru din câte a văzut țara asta. Cu toate astea, a ajuns să candideze, chiar de pe locul mortului, la președinție, ba mai mult, i-a făcut pe unii să creadă că ar putea ieși, deși sunt convins că nici măcar ea nu credea.

Fac doar o scurtă paranteze și mă abat de la ideea vertebrală. Am rămas cu două lucruri după campania asta și rezultatul ei previzibil:

1. Mi se pare incredibil câți oameni pot vota o emanație a PSD-ului. Niște milioane de oameni simpli, de la țară, unde patriarhatul e încă orânduirea curentă, unde e firesc să-ți bați nevasta din când în când că așa se face, în care femeia e făcătoare de prunci, mâncare și curățenie, ei bine, oamenii ăștia au votat o femeie, doar că scrie PSD pe ea. Fără a jigni vreun animal sau pe doamna Dăncilă, orice vietate ar fi candidat în locul ei, ar fi avut același rezultat.

2. Mi se pare incredibil câți oameni intelectuali, verticali, culți, au putut fi panicați în turul 2 că nu iese Johannis. Atâta activism într-un pahar cu apă n-am văzut niciodată. Zarurile fuseseră aruncate de mult, după cum s-a putut vedea.

Și ca o paranteză la paranteză, consider și am considerat mereu varianta liberală drept compromisul cel mai digerabil pentru mine, adică cel mai aproape, fie doar și sentimental de ideea mea de oameni responsabili de bunul mers al țării.

***

Să revenim la ideea de bază, sperând că nu mă suspectați de vreo simpatie stângace. Deci Dragnea pa, Dăncilă pa. Pe cine ne mai vărsăm frustrările? Ei bine, ați ghicit. Pe Firea. Că dacă ăilalți s-au dus, cine să fie noul paratrăsnet cu barbișon?

Că traficul e oribil, așa e. Are mare parte de vină pentru coșmarul rutier. Dar nu Firea ne cumpără mașini multe, multe. Orgoliul o face. Și mirajul venirii ”la capitală”. Dar când mă uit pe zidul plângerii, aka Facebook, și văd că lumea e acum nemulțumită că Firea anvelopează blocurile… Pe bune? Vine primăria, îți pune geamuri, îți izolează să plătești mai puțină căldură, vopsește, modernizează și tot nu e bine. Oricum ai da-o nu e bine.

La anul sunt alegeri și mai mult ca sigur, PSD-ul va pierde mai tot. Vor pleca dar, odată cu ei se vor dispărea și țapii ispășitori. Atunci să vezi tragedie. Pe cine să mai refuleze zidul plângerii?

De aia zic că vremea e în pericol. Pentru intervalul de timp, dintre căderea PSD și până la venirea epocii muie PNL, trebuie acoperit de un țap ispășitor, iar vremea e cea mai la îndemână. Că fără un mustăcios, o agramată sau o duamnă de bășcălit, ploaia, vântul, ceața, frigul, căldura vor fi noile ținte vii ale frustrărilor maselor.

Pentru că știți și voi că vina nu e niciodată a noastră. Că noi avem doar calități, dar nu ne putem desfășura, în curând din cauza ploii…

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.