Leroy Merlin, mulțumesc!

De ceva vreme, cunoscuții știu că am intrat în lumea dură și plină de neprevăzut a construcțiilor. Adică renovez apartamentul în care au stat ai mei, motiv pentru care aș fi scris un post lacrimogen despre cât de dureros e să cotrobăi prin amintiri și cât de mult contează momentul prezent. Și încă nu sunt convins că n-am să vin cu o pledoarie despre carpe diem. Oi vedea.

Dar postul e azi este cât se poate de pragmatic. Și pozitiv. Pentru că în seara asta m-am umplut de speranță. Dar să începem cu începutul și să vă bag în context.

Între noi cunoscătorii în ale construcțiilor, știm că domeniul este unul rigid, matematic, masculin. Este foarte yang,  personal eu nu am auzit de femei instalator, electrician, zidar, faianțar. Or fi, dar trebuie să recunoașteți că sunt rarități. Deci, o lume falică în care barosul e mijlocul de exprimare a meșterului.

Sadoveanu over and out că ne îndepărtăm de subiect. Să trecem din abstract la concret. Săptămâna trecută am fost la un magazin de materiale de construcții, unul din alea câteva mari. Nu o să-i dau numele că n-am să vorbesc tocmai frumos de el, și nu e frumos să-l bârfesc dacă nu e de față.

M-am dus să cumpăr uși, care reprezintă deja un grad de finețe și creativitate superior sacilor de CM11 care se găsesc peste tot la fel. Intru pe site, caut uși deschise la culoare și găsesc ceva tentant. Așa că îmbin online-ul cu offline-ul și mă duc in magazin să le văd cu ochi 3d. Sunt oarecum ok, așa că nu mai stau pe gânduri și împins de la spate de un afiș mare care mă îmbia cu un transport gratuit peste 1500lei, trec la atac.

Adică, în mintea mea de cetățean european, mă gândeam că dau comandă acolo, plătesc peșin că tot mi-am deplasat fizicul și le zic tipilor când să-mi livreze bunurile. Nimic mai puțin adevărat. „Păi nu avem aici pe stoc modelul ăsta. Da, o fi pe site stocul, dar nu e actualizat. Faceți rezervare online la magazinul din Militari, că acolo apar pe stoc. Nu, nu puteți plăti online, trebuie să mergeți să plătiți acolo”. Ok, urmez toți pașii, fac cont, bag date, dau comanda, primesc telefon în cursul aceleași zile că trebuie să mă duc să achit. Ok, o fac și pe asta. Mă gândeam cât de stupid e să ai un magazin online, la care trebuie să te duci în magazinul fizic să achiți. Nu calcă în picioare însuși conceptul de magazin online?

Whatever. Mă duc, iar stupizenia continuă. Ajung, mă duc la info point. Mă trimite pe raion. La raion băiatul contrariat „Păi unde e coșul?” În mintea mea, care nu era încă conectată pe deplin la lumea constructorilor și în care încă mai pâlpâia un colțar de spirit de cetățean european al anului 2019, credeam că se referă la coșul online de pe telefon. A zâmbit detașat. „Nu boss, căruț de pus marfa în el. Nu vrei uși? Cum le cari?”.

Aaaa, ce? Păi comandă online, programare transport, știi eu sunt aici doar ca să le achit… Nu, tată. Procedura e mai rigidă ca falusul de care vorbeam mai sus, în zile bune. Trebuie să încarci tu marfa, să o pui pe căruț, te duci cu ea la casă, o achiți, apoi o lași acolo că o să o ia cineva și ți-o livrează când zici tu. Noaptea minții. A depășit limita aia a mea, destul de largă, a toleranței. Și nici ușile nu meritau efortul, așa că abort mission. Fac ceva pe ușile voastre, că am mai venit și până la mama dracu după ele.

Cam ăsta ar fi contextul. Pe lângă alte asalturi în războiul de guerilla pe care îl duc cu instalatori, geamgii, președinți de bloc. O hârjâială surdă. Ei bine, în seara asta a ieșit soarele pe strada constructorilor. Pentru că am fost mega uimit și impresionat de istoria de la Leroy Merlin, despre care am numai cuvinte de laudă.

Poate pentru unii poate părea puțin, sau normal, dar față de alte magazine din branșă, Leroy Merlin m-a cucerit. (Am uitat să vă zic că la un alt magazin, după ce am ales gresia și faianța potrivite la culoare, am încărcat faianța și gresie nu mai aveau deși îmi confirmaseră stoc gârlă, așa că m-am întors cu faianța între picioare). De la Leroy am luat mărunțișuri, printre care și un colțar de aluminiu care s-a dovedit a fi total greșit. Eram la început, pe vremea când nu știam să fac deosebirea dintre CT126 și CT127. Un diletant…

Acu zic, dă-l în mama zmeilor de colțar, că nu mai merg până la Leroy doar ca să-l schimb. Așa că l-am adus acasă cu dispreț și cu gândul că poate oi fi nevoit să ajung la Leroy. Bonul evident că l-am pierdut, la cât sunt de ordonat și riguros. Apropo, dacă mi-a văzut cineva ochelarii Hawkers bleu… Îi purtam vara și acum mi-am adus aminte de ei. Practic pot fi oriunde.

Ok, în seara asta s-a ivit oportunitatea să mă fac de râs cu un colțar fără bon. Pentru că niciun alt mare magazin de construcții din zonă, nu avea cădiță de care vream. Așa că înarmat cu detașare și speranță înăbușită, iau colțarul cu mine în mașină, măcar scap de el din casă. Eram hotărât să-l las acolo dacă nu rezolvam nimic. Mă gândeam că poate s-o bucura cineva de el. Urăsc risipa.

Ajung la Leroy, front desk. Două doamne care m-au întâmpinat uman. Adică zâmbind. Doamnă știți, cenușa în cap, io ăla împrăștiat, am colțatul ăsta dar bon ioc. Pe lângă că îl luasem ultimul și era jerpelit ambalajul iar jumătate din codul de bare stătea agățat nefiresc. Spun deschis că am intrat în bătălia asta fără cea mai mică speranță la un rezultat pozitiv. Dar una dintre doamne, spre surprinderea mea mă întreabă când l-am luat.

Luminița de la capătul tunelului. Aveam de ce să mă agăț. Scurtez. A găsit tranzacția, i-am confirmat ce am mai avut prin coș atunci și gata, l-au primit retur. Am rămas mut. Deci, în lumea asta, pe care o suspectam, pe bună dreptate, cu argumente și pățanii, ca fiind una rece, miserupistă și aproape arhaică tehnologic, iată că a ieșit soarele. A fost simplu să verifice în sistemul informatic după codul de bare și să filtreze rezultatele. O chestie simplă și normală. Dar de la asta și până la comanzi online dar pui în coș, plătești fizic la cocoș, e o prăpastie greu de sărit chiar și cu prăjina. Și nu, nu e vorba de sumă, că la ce deranj e pentru buzunarul meu, 35 de lei sunt efectiv nimic. E vorba de principiu, e vorba că se poate să fii draguț și serviabil când ai putea să fi blazat, plafonat și scârbos.

Istoria nu se termină aici. Mă duc să cumpăr alea, alea și până să mă decid eu, că aici creativitatea mi-o lărgi orizonturile dar îmi îngustează timpul, în 30, 15, 5 minute … Gata, s-a închis! Nu zic că și ceilalți angajați, foarte draguți, m-au servit, chiar dacă se terminase programul. Ca să mă ajute în luarea deciziei, a venit un nene de la pază care mi-a zis finuț să mă grăbesc că nu mai prind casă deschisă.

Și evident, nu am mai prins, așa că m-am dus la drive-in, unde e o singură casă care, spre norocul meu, era deschisă. Erau 3 doamne care numărau de zor fișicuri de 5 lei. Credeam că fac monetarul. Nu, clienta din fața mea a plătit cash cu teancuri de 5 lei. Scuze, așa mi-au dat de la bancă. Credeți că au comentat? Nu, lăsați doamnă că avem nevoie de mărunt. Câteva luni s-au asigurat de mărunt, că doamna a încărcat un camion de banii ăia.

Ajung după ce se terminase programul de peste 20 de minute. O regăsesc pe doamna care m-a ajutat la info desk. Aflu pe furiș că o cheamă Oana și e superviser sau așa ceva. Îi mulțumesc încă o dată pentru ajutor și mă duc să fac factura la automat. Grr, era doar pe persoană și vream pe firmă. Vine din nou Oana și-mi spune că nu merge acum, pentru că am avut colțarul retur pe persoană fizică și nu merge pe juridică, dar că se rezolvă data viitoare.

I-am mulțumit din nou, mi-am pus cenușă în cap, domnul problemă, și retur fără bon, și ultimul client și aoleu factura. La toate astea și ea și restul angajaților m-au tratat cum e de fapt normal. Serviabil și cu zâmbetul pe buze. Chiar și paznicul care ținea poarta doar cât să pot ieși. Și ca să închei apoteotic, mă gândeam că poate nu-mi intră în mașină și ce-ar fi să mă întorc cu ele că nu le pot căra. N-a fost cazul. Am fost campion la Tetris, așa că am încălecat pe-o șa.

 

Morala? Păi e simplu. Totul ține de tine. Este alegerea ta dacă ești om sau smochină acră. Așa că tu, dragă cititorule, dacă ai avut răbdare să citești până aici, ai răbdare și cu unul care vine la tine cu un colțar fără bon. S-ar putea să-i faci o zi mai bună. Ceea ce vă doresc și vouă.

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi
3 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Da…Este foarte frumos când povestești și despre lucruri pozitive. E bine ca fiecare dintre noi să știm că există peste tot și oameni profesioniști, cu bun simt si respectosi ,însă despre aceștia, din pacate ,se povestește mai puțin.
    Ma bucur sa vad cum niște persoane isi rup din puținul timp pe care îl au la dispoziție să descrie o întâmplare atât de normală, de fireasca ,dar care uneori conteaza foarte mult, pentru cei care fac acest lucru zi de zi,cu multa daruire ,fără ca să pretindă ceva în schimb.

  2. Noi suntem fantastici, dar acest client este de pus la rana sau in rama. Multumim mult pentru fiecare cuvant pe care ni l.ati scris, pentru timpul acordat si mai ales pentru morala.

  3. Eu am avut o experienta oarecum asemanatoare la magazinul Leroy Merlyn din Oradea care m-a lasat mut de uimire. Cumparasem in vara cateva cutii de vopsea pentru gard, de o anumita nuanta si s-a terminat chiar cand a trebuit sa finisez ultima parte din lucrare. M-am intors la magazin ca sa mai iau o cutie, cum n-am gasit, am primit ajutor sa caute prin depozit de la un angajat de pe raion. Negasind acea marca si nuanta, am mers la front desk sa intreb pe cand ar putea sa aduca din alt magazin. Cum o astfel de comanda putea fi onorata abia in aprox. 10 zile, mi-au oferit o cutie cu o cantitate mult mai mare din acea marca si nuanta de vopsea la pretul cutiilor cumparate anterior, o solutie foarte practica, de bun simt si plina de respect fata de clienti. Multumesc, Leroy Merlin, apreciez! 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.