Despre oameni drepți și trotinete electrice

A venit momentul să suflu peste degetul de praf care s-a așternut pe blog. Nu m-a mai mișcat nimic pozitiv notabil, cât să mă facă să scriu ceva pozitiv notabil, ca să transmit ceva pozitiv notabil. Până în seara asta.

Despre ce e vorba? Mi-am luat, ca tot omul care nu rezistă trendurilor, o trotinetă electrică. Până nu le reglementează de le găsesc dracii. Parcă văd că într-un oraș gâtuit de mașini o să plece aleșii urechea la plângerile șoferilor, taximetriștilor… Adevărul e mereu la mijloc, dar nu despre asta vreau să vorbesc, știu că e un punct delicat și mă țin elegant departe de polemici.

Deci trotinetă electrică. Hipstereală, hatereală, aia e. E a mea. Acum povestea. Mi s-a bulit un bec pe față. A început să clipocească până când s-a stins de tot. Mișc de fir, clipocește iar. Bingo, nu e becul, e firul. Sun la Quickvolt, de unde am luat mărul discordiei rutiere și mă îndrumă politicos să dau aripa jos, să vad care-i șpilu. Zis și demontat. Doar că asta n-a rezolvat nimic. Firul s-a bulit undeva înăuntru și oricât de tehnic aș fi, mi-am adus aminte brusc că sunt acoperit de garanție.

Sun pe Cristi, care lucrează la ei și care m-a convins să aleg Quickvolt, eu fiind cănuță om sucit și când aleg marca de apă pe care o beau. Zice Cristi, „da frate, schimbi pe garanție, vorbește la firmă să fie totul clar și să-mi trimită bec”. Apelez la Cristi pentru că, chiar dacă stă în Berceni, măcar nu trebuie să merg până la mama dracu, în Afumați pe stânga, să schimb un bec. By the way, neinspirată idee de business pe cei de la Quickvolt să nu aibă măcar o tarabă, o gheretă acolo, în București. Ori vând de rup și nu fac față, ori nu părăsesc bârlogul din motive de ei știute.

Mă sună Cristi, că toate sunt în regulă, când am timp să mă duc să-i redea trotinetei vederea. Îl iau pe fii-miu, după ce am halit cea mai uriașă și, după spusele lui, ce mai bună clătită supraetajată din Univers, la Madame B. A zis că o lună nu mai mănâncă nicio clătită, dar când își face loc în burtă tot la Madame B pe chei mergem.

Ajungem la Cristi, care se apucă de meștereală. A durat mai mult decât speram și eu și el, dar mai ales fii-miu. Chinezii au răbdare, noi nu. Vine mama lui Cristi, care îl ia pe Alex să-i arate orătăniile din curte. Dacă iepurii ar fi jucat fotbal cu puii de găină poate l-ar fi captivat. Altfel, a fost la fel de interesat de animăluțe ca mine de politică. Vine doamna și cu Autan să nu-l căsăpească bandiții pe fii-miu. Sărumâna doamnă, Autanul a fost de bun augur, că așa am reușit să mai plec cu ceva sânge în instalație. Ba mai mult, ne-a dat și câte un suc, Prigat și Schweppes, nu zmeurică. Adică au costat niște bănuți. O să vedeți de ce punctez asta.

Termină Cristi, care se scuză de câteva ori că a durat mai mult. Apoi, de la el pornire, îmi face rapid și o scurtă mentenanță. Silicoane pe unde trebuie, ulei pe la încheieturi, prinde cablurile cu un arici sexy și îmi montează și un claxonel că ăla original suna doar pe chinezește și nu-l înțelegea nimeni.

Gata treaba. Acum plata. Recunosc, având experiență cu tot felul de meșteri mai mult sau mai puțin cunoscuți, că și Cristi o să mă jupoaie puțin și îmi derulam deja filmul negocierii în cap. Dar stupoare: „ce să te coste frate? nimic!” Ce? Cum adică nimic? Deci să ne înțelegem. Omul ăsta, indiferent dacă își ia sau nu ceva de la nava mamă, mie putea liniștit să-mi spună că mă costă aia plus aia plus aia…

Evident că nu am vrut să las lucrurile așa, i-am întins o sumă pe care mi-a refuzat-o categoric. Am avansat atunci sume din ce în ce mai mici, rezultatul negocierilor fiind neesențial pentru scopul acestui articol.

Una peste alta am rămas extrem de impresionat, că mai există astfel de oameni. Știu că e un clișeu, dar la cât de puțini oameni de genul ăsta mai sunt, ar trebui ocrotiți prin lege. I-am tradus și lui Alex lecția de viață pe care ne-a servit-o azi Cristi, care putea să facă orice altceva în seara asta decât să presteze muncă voluntară în folosul meu. Putea să se eschiveze, să se dea lovit, să mă trimită peste mări și țări în Afumați, să-mi ceară x lei șefu că a fost mult de muncă și ți-am gresat și rulmenții…

Închei aici, cu o lecție pentru cine are urechi de văzut să pipăie. Poți rămâne Om, indiferent de circumstanțe. Poți rămâne Drept, indiferent cât de strâmbă e lumea din jurul tău.

Mâine, adică azi, e ziua în care facem rânduiala de un an după Tata, un alt mare Om care va rămâne mereu Drept în amintirea mea. Și eu, Tată!

Dacă ți-a plăcut, dă și altora de veste
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.