Viața ca o ceapă

De când mă știu, m-am zbătut mereu prin existențiale. De-alea grele cu ce e viața, de ce trăim, care sunt regulile, care sunt consecințele? Și n-am făcut rău, că altfel m-ar fi trăit viața pe mine și aș fi ajuns la niște cifre grizonate, cu niște valori comode dar false născute din orgoliu: carieră, bani, putere, poziție socială. Nu sunt un sfânt, așa că încă mai am și eu tresăriri de orgoliu: că mașina e mică, că veniturile sunt ridicole, că sunt bizoni în trafic, că dreptatea mea e mai autentică.

Cu toate astea, încerc să găsesc înțelesuri din tot haosul ordonat care mă înconjoară, înțelesuri care odată cu trecerea timpului devin din ce în ce mai subtile. La început de viață conștientă e clar că aveam valorile alea superficiale despre care vorbeam mai sus. Aveam impresia că valoarea unui om se măsoară în bani. The more, the merrier, vorba cântecului. Apoi, am constatat că banii mulți extrag orgoliul din caractere și îl afișează ostentativ. Apoi, că lipsa banilor turtește caracterele.

Cu fiecare experiență trăită sau simțită mai cădea câte o fisă, mai primeam un răvaș în prăjiturică. Și când credeam că în sfârșit am înțeles, mai venea o experiență purtătoare de alte înțelesuri. Ca ceapa lui Shrek. Dezbrac adevărul foaie cu foaie, strat cu strat.

Îmi cer scuze dacă azi scriu mai întortochiat, dar tocmai am schimbat foaia de ceapă și încerc să găsesc iar noi înțelesuri. Îmi ia ceva să mă acomodez apoi să mă prind. Hai să vă dau un exemplu concret cu ceapa mea ca să înțelegeți cât de cât ce câmpi bat.

Uite, noi am fost programați ca să nu zic dresați în copilărie în paradigma bine faci, bine primești. Zăhărelul și biciul, ăia buni se duc în Rai, ăia nasoi jos la cazane. Asta e foaia de ceapă a copilăriei. Nu prea aveam cum să testez metoda așa că o luam de bună. Binele se răsplătește cu bomboane, răul cu coji de nuci. Alții trăiesc toată viața pe foaia asta de ceapă. Ferice de ei. La mine nu a fost cazul, pentru că am trecut repede la următoarea foaie.

Asta pentru că trăiam pe pielea mea și vedeam cu ochii mei cum binele nu se întorcea, cum ăia care făceau tot felul de nasoale huzureau bine mersi. Așa că foaia de ceapă a fost bună la vremea ei, dar nu se mai pupa cu realitatea din teren. Trebuia să mă acomodez cu noua felie ce ceapă că n-aveam încotro. Și atunci, ca și acum, era plină lumea de inadaptați și nu vream să le îngroș rândurile.

Pe următoarea felie, am aflat că binele și răul sunt noțiuni relative. Ce e bine pentru mine poate fi rău pentru tine. Sau ce a fost inimaginabil de rău pentru mine azi, să-mi dau seama mâine că a fost de fapt o binecuvântare sosită aparent brutal, printr-un șut în fund.

Pe următoarea felie, am aflat că binele și răul nu există. Mulți dintre voi n-au ajuns încă la felia asta așa că se uită la mine ca la Shrek. Da, vă zic eu. Ce e bine și ce nu? Cine stabilește asta? Cine se poate uita în viitor să vadă dacă binele de azi chiar e benefic pentru mine, tine, el sau ea? Și răul înseamnă durere? Pentru că durerea duce la izbăvire. Deci răul e rău?

Și uite așa, de la o felie de ceapă la alta, de la o înțelegere la alta, am impresia că mă apropii de miez și, o dată și o dată, o să dezbrac adevărul de toate foile. Sau mai bine ceapa, că și adevărul tot relativ este. Ceapa e cea mai bună, pentru că trebuie să o desfaci cu grijă, foaie cu foaie. Dacă bagi cuțitul în ea și-i tai foile ca să ajungi mai repede la miez, plângi.

Așa că luați-o pe îndelete, foaie cu foaie. Arsul de etape generează lacrimi.

Dacă ți-a plăcut, dă și altora de veste
  •  
  • 39
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 39
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.