Simona, liderul fără țară

Fiecare nație are liderii pe care îi merită. Nu este cazul Simonei. Am mai scris despre ea când era locul 2, aici. Între timp doar locul s-a schimbat, părerea a rămas aceeași. Talent, muncă, succes, mândrie într-o țară care aparent nu are nimic de a face cu oamenii din ea.

Se scrie zilele astea despre Simona grupă mare. Aglomerație mare, monșer. Fiecare încearcă să subtilizeze o fărâmă de capital de imagine de la Cavalerul Tristei Frizuri până la ultimul blogăraș obscur, printre care, cu voia dumneavoastră…

Nu vreau să mă adaug corului de lăudători care brusc sunt fani Halep de când s-au născut. Vă spun verde ce-am de zis, chiar dacă unora n-o să le placă. O să fiu foarte punctual că de omagii se ocupă alții acum, eventual cei care așteaptă primul eșec ca să împroaște un veninos „ți-am spus eu că nu merită locul 1”.

Unu. Bravo, Simona! O admir din toate punctele de vedere accesibile. O admir în primul rând că poate face performanță în țara asta, în care supraviețuirea însăși e o performanță, țara care mai mult ia decât dă, iar atunci când dă, dă de nu poți s-o duci.

Doi. S-a bătut mult apa în piuă Sâmbătă pe cele două Românii care se bat cap în cap. Una cu Simona cap de afiș, meci, victorie, Grand Slam, cealaltă cu Dragnea and company, miting, gunoaie, oameni mici. Am o veste tristă. România e doar asta de aici. Aia de acolo se numește Franța. Ne mândrim, visăm frumos, dar tot aici ne trezim. Până când ultimul o să stingă lumina, deși nu cred că se va întâmpla asta prea curând. Mai sunt multe de furat.

Trei. Suntem ipocriți. O iubim pe Simona doar la victorii și doar pentru că practică un sport popular. Mai avem jucătoare de tenis, pe care nu le iubim mai deloc, pentru că nu sunt locul 1. Avem alți sportivi campioni, locul 1 în Europa sau în lume, din alte sporturi, pe care nu-i iubim pentru că sportul lor nu e fotbalul sau tenisul și, deci, nu ne dezvoltă nimic, vorba cântecului.

Patru. Firea s-a urcat pe scenă ca să fure și ea puțină imagine. O mișcare neinspirată în condițiile în care putea anticipa reacțiile viscerale ale publicului. A greșit față de Simona pentru că făcut posibil să audă huiduieli la scenă deschisă.

Cinci. Oricât de mult am urî-o pe Firea, gestul nesportiv al publicului de pe o arenă sportivă este la fel de elegant și de matur cu cel al galeriilor care fluieră imnul echipei adverse. Mereu am lăsat capul în pământ la scena asta. Iar după primirea triumfală care ar fi trebuit să fie un moment de care să ne aducem aminte, nu se discută despre cât de mult a meritat Simona laurii, ci despre cât de mult a meritat Firea huiduielile.

Șase. Azi am mai învățat o lecție. Valoarea unui om ca și valoarea unei nații se vede din meciurile pe care le joacă. Și mă întorc de unde am plecat. Fiecare țară își are poporul pe care îl merită. Și liderii pe care și-i merită. Mai puțin pe Simona, care servește în afară ca să putem noi strica din țară.

Dacă ți-a plăcut, dă și altora de veste
  •  
  • 25
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 25
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Un comentariu Adaugă-l pe al tău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.