Vreau să-mi iau o Panamera…

… s-alerg noaptea ca pantera… Glumesc. Nici nu-mi place. Nici melodia, nici mașina care se merită una pe cealaltă. Pe bune, nu că-s strugurii acri, dar dacă n-aș avea ce face cu banii, mi-aș lua un Porsche, nu un Panamera. Înțelegeți aluzia. Dar nu despre preferințele mele vreau să vorbesc azi ci despre un subiect puțin mai spinos.

De la ce a pornit totul? Zilele trecute, în peregrinările mele urbane am fost martorul unei scene atât de obișnuite încât nu mai surprinde pe nimeni. Un Panamera țiplă cu emblema de pe capotă arestată cu șurubelnița de băieți. Dulce normalitate. Vă mai surprinde așa ceva? Capote fără embleme, oglinzi fără geamuri, jante (nu jenți, da?) fără sigle…

Nici proprietarul n-ar avea de ce să fie surprins. A, mi-au luat băieții emblema, nu-i nimic, iau și eu alta tot de la băieți, că pe original e scumpă ca focu’. Și aici proprietarul intră în hora furatului căciulii, a cercului vicios din care greu mai scoatem capul. Noi, ca nație.

Hai să vedem și începutul cercului. Neamțul, că d-aia e neamț, n-a dat Panamera aia fără emblemă pe capotă. Și nici dacă era francez, englez, italian sau chiar și chinez, tot nu o dădea fără emblemă, fără geamuri la oglinzi sau capace la jante. Astfel, sunt pe cale să jur că nicio Panamera, cum de altfel nicio altă mașină, n-a plecat pe poarta fabricii fără emblemă. Deci, toate Panamerele au embleme pe capotă, deci ofertă 100%, cerere 0. Că n-ai de ce să ai nevoie de emblemă. Bag mâna în foc că nemții o lipesc suficient de bine ca să nu zboare când se izbește nebunește de colții unui cărăbuș.

Doar că săraca Panamera, în loc să se plimbe lin și demn pe Autobahn, ajunge la un parvenit din Țăndărei. Sau Caracal. Sau București. Pentru o Panamera tot dracu’ ăla e. Și aici, într-un timp te zero plus ics, rămâne fără emblemă pe capotă. Păgubitul nu se încumetă să o ia de la reprezentanță și o caută la băieți. Sau dă comandă. Tot la ei.

Și iată, în acest mod simplu, s-a creat cerere de embleme Porsche, iar oferta băieților se adaptează conform regulilor pieții. Și uite așa, se tranzacționează embleme de pe o capotă pe alta, alimentate de o normalitate bolnavă căreia refuzăm tacit să ne împotrivim.

Pentru că dacă și eu și tu și parvenitul din Țăndărei nu ne-am fura căciulile și am lua o emblemă de la mama ei, cererea ar scădea din nou la zero și băieții ar învăța altă meserie. Cât de scumpă poate fi? Adică ai avut bani de toată mașina și nu mai ai bani de o emblemă? Vezi că până și iepurașul care n-are bani de mașina, o portieră tot își cumpără ca să-i prindă vulpii gâtul.

Și din normalitatea asta curg și celelalte, la fel de bolnave. E normal să dai șpagă, dar te plângi că statul e corupt. E normal să arunci chiștocul pe geam dar te plângi că orașul e murdar. E normal să stai pe Facebook dar te plângi că n-ai timp. E normal să dai bani paraziților care pun lăzi de bere pe locurile de parcare pentru că ți-e lene să mergi pe jos.

Chiar nu realizezi că poți în orice clipă să ieși din cercul normalității bolnave? Și dacă ieșim cu toții, le putem închide pe toate. Unul câte unul. Știu că sună utopic, dar merită încercat.

Pentru că doar cererea noastră dă valoare unei embleme de Panamera. Altfel, băieții nici breloc nu le pot face, că-i jenează în buzunar bumbii ăia pe care i-au aranjat cu șurubelnița.

Așa că șoferule de Panamera, Merțan sau Logan, nu mai da comandă la băieți, nu mai da șpagă, nu mai arunca chiștoace pe geam, parchează mai departe și viața ta și viața noastră va fi mai frumoasă. Poate mai lipsită de embleme, dar cu siguranță mai curată.

 

Later Edit: După încheierea ediției de seară, redacția a constatat că „melodia” originală nu este O Panamera ci Un Panamera. Ne cerem scuze pentru regretabila eroare, fiind conștienți că Panamera se acordă în gen, număr și caz cu lipsa de școală a subiectului.

Dacă ți-a plăcut, dă și altora de veste
  •  
  • 62
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 62
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Un comentariu Adaugă-l pe al tău
  1. Mult iubite si stimate D-le Burcescu sr. (asta ptr. ca Marian e la V.I.), Intr-o vara insorita m-am dus cu LADA mea la mare. Marius si Razvan erau micuti. Intr-o zi ne-am dus la Costinesti si am parcat masina langa un gard de sarma, dar in parcare. Masina fiind model 1500 era plina de niste profile din tabla cromate (si pe stanga si pe dreapta). In timp ce ne indreptam spre plaja am observat o LADA 1500 galbena cu numar de Cluj care a parcat in fata mea. Abia cand am ajuns acasa , in Constanta, am observat ca pe partea dreapta (opusa soferului)nu mai aveam niciun ornament. Si nu erau ieftine. Ajuns la Bucuresti mi-am cumparat altele. Nici prin cap nu mi-a trecut sa chelesc de ornamente alta LADA 1500. Chestie de educatie, civilizatie, de respectare a dreptului de proprietate. Cu cativa ani inainte, dupa un accident intre FORD-ul meu si o masina, am dus masina la Service. Cand am luat-o am vazut ca emblema FORD lipsea. Nu numai ca lipsea dar nici nu se mai vedea unde a fost montata. Masina fusese vopsita. Am facut scandal dar tot ce am obtinut a fost un sfat ca altadata sa o demontez si sa mi-o bag in ….buzunar. Noroc ca n-aveam de unde sa cumpar alta emblema ( se intampla in 1973 ) asa ca nu m-a deranjat prea mult. De aici se pot trage cateva concluzii : 1- Dintotdeauna astfel de infractiuni au fost prezente; 2- Sfatuiesc pe toti cei care patesc asa ceva sa aleaga o rezolvare civilizata,adica fie o inlocuire cu o piesa luata de la magazin, noua sau second hand, sau renuntare pana la o ocazie onorabila. In niciun caz apelarea la o sursa infractionala care-ti poate aduce neplaceri mai mari decat costul unei piese noi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.