Exatlon, cu mâhnire

Nu m-am uitat de la început. M-a prins pe parcurs, că prea vorbea fii-miu cu pasiune. E o emisiune cu un potențial uriaș, care are o singură mare problemă. Nu e produsă de ProTV. Și de aici i se trag toate belelele. N-o fi ProTV-ul mama televiziunii, n-or avea ei doar show-uri de succes, dar ai măcar certitudinea că emisiunile lor nu promovează subcultura, nu fac gafe majore, nu ajung în bălării.

Pentru că acolo a ajuns Exatlon Romania. Dacă la început mă uitam din curiozitate, apoi am început să fiu părtinitor ca tot românul care ține cu ăia năpăstuiți, acum emisiunea asta îmi provoacă un sentiment de indignare, departe de zenul meu caracteristic. Normal că ai o telecomandă, sau mai bine o carte sau un somn bun, dar simt că unele lucruri merită spuse înainte de a pune punct.

Emisiunea a prins. Are tot ce-i trebuie să te facă să bâzâi ca musca în fața televizorului. Are poveste, emoție, forță, anticipație. Pe astea le-am văzut de la început. Dar și o mulțime de stângăcii. Filmări aiurea, comentarii stupide, Cernat limbă de lemn. Și p-astea le-am văzut de la început dar le-am tolerat pentru că și așteptările mele față de Kanal D erau mici. Și sunt în continuare.

Dar ce se întâmplă de la o vreme este impardonabil. Spun asta pentru că așa cum se uită fii-miu, cu siguranță se uită și alți juni aflați la vârsta formării personalității și a caracterului. Și dacă pentru ei „doamna” e o autoritate atotștiutoare, televizorul e adevărul absolut. Și pentru mulți adulți e o busolă, dar mai ales pentru ăștia mici, care cred că tot ce zboară la tv se mănâncă.

Și asta nu pot înghiți. Nu pot înghiți ca fii-miu și alți cruzi ca el să vadă că e în regulă să înjuri, să ameninți, să îți umilești adversarii și asta venind din partea unor indivizi cu statut de quasi-vedetă, potențial formatori de opinie. Eu am puterea de a ignora atitudinea unor oameni mici care, în condiții de stres sau sindrom de cameră, devin și mai mici, dar fii-miu nu. El poate considera că asta e normalitatea, că așa se reacționează, de vreme ce o vedetă, deci o persoană cu credibilitate, face asta la televizor, deci sursa adevărului absolut, confirmarea confirmărilor.

Ați văzut că nu am dat niciun nume. Nici nu o să o fac. O să spun doar că dacă la unii mă așteptam să se comporte manelist, sunt dezamăgit de unii cărora le atribuiam coloană vertebrală, luați de valul suflat la pupa de Cernat limbă de lemn, un prezentator pe cât de înalt pe atât de îngust. Na că am dat un nume.

Mai remarc cu tristețe cât de ușor poți cădea în derizoriu dacă aptitudinile pe care le ai nu sunt adaptate la mediu. Adică dă-i lui Hagi o minge, nu-l duce la olimpiada de română și nici lui Halep nu-i pune un bisturiu în mână în loc de rachetă. Asta e logic. Ce nu înțeleg e ce l-a făcut pe Hagi să ajungă la olimpiada de română, că nu cred că l-a obligat nimeni. Mă rog, astea sunt deja subtilități.

Închei cu o idee simplă, din înțelepciunea populară românească, un proverb care se potrivește de minune în cazul de față:

Exatlon – brânză bună în burduf de câine. Sau de rapidist, că parcă a jucat și acolo.

Dacă ți-a plăcut, dă și altora de veste
  •  
  • 28
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 28
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Un comentariu Adaugă-l pe al tău
  1. O fi bine, o fi rau, nu stiu, dar cand ma uit la televizor si dau de o emisiune in care apare si Giani Chirita eu schimb automat canalul. Incearca sa faci la fel. Si nu numai in cazul lui ci si al altora. Sunt destui in Showbizz-ul romanesc care n-au ce cauta in astfel de emisiuni. Si nu numai barbati.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.