evolutionism-de-toaleta

Evoluționism de toaletă

De câte ori ați auzit că lumea se îndreaptă într-o direcție greșită? Că se duce de râpă? Că noua generație e vai? Că nu mai e ce a fost? Zăpezile de altă dată… Prostii. Pe bune! Lumea evoluează și evoluăm și noi odată cu ea, chiar dacă de multe ori ținem cu dinții de trecut. Nu e numai lapte și miere, că are și evoluția bubele ei. Dar privind în ansamblu, lumea de azi e mai etică, mai confortabilă, mai rapidă și m-aș hazarda să spun mai frumoasă decât cea pe care am primit-o moștenire. Recunoașteți, nu se mai ard vrăjitoare pe rug, nu se mai taie capete în piața mare, nu se mai fac o grămadă de chestii nasoale. Măcar aparent.

O direcție în care consider că lumea a evoluat teribil este cea a toaletei, a „ieșitului afară”, a mersului acolo unde și împăratul merge pe jos. Zilele trecute am găsit într-o toaletă, ce-i drept mixtă, imaginea de mai sus în care, indiferent de sex, ești sfătuit elegant (că de obligat nu te vede nimeni) să stai pe colac, oricare ar fi intențiile tale.

Mi-am zis, gata, asta e maxim! Mai mult de atât nu are unde să se mai ducă. Pentru mine este superlativul în materie de toaletă. Spun asta pentru că am un istoric în materie. Mi-aduc aminte de când eram mic, că dovada de maximă eleganță pe care o putea afișa taică-miu era să nu facă pipi pe colac. Asta pentru că bunică-miu n-avea nicio greață să-l stropească. Deci, din punctul ăsta de vedere, la taică-miu se vedea deja evoluția. Bunică-miu încerca timid să evite colacul, taică-miu îl ridica (când voia să fie elegant).

Așa că, elegant din fire, am preluat modelul patern și l-am urmat cu strictețe. Doar că eu o făceam de fiecare dată, nu doar când voiam să fiu elegant. Credeam că ridicatul colacului e de ajuns. Asta am făcut toată copilăria, adolescența și tinerețea timpurie până într-o bună zi când am aflat că nu e suficient să-l ridici, trebuie să-l și cobori după.

Am aflat asta de la o prietenă care se plângea că prietenul e un mârlan și nu lasă capacul jos. Am încercat zadarnic să-l susțin. N-a funcționat niciun argument. Nici cu bunicul care făcea pipi pe colac, nici cu tata. N-a funcționat nici cu egalitatea dintre sexe. „Dacă noi îl ridicăm și voi vreți să fim egali, de ce nu-l lăsați voi jos. Am fi chit”. Neah. N-a ținut nici măcar argumentul că e mai greu să-l ridici decât să-l cobori. Mi-a închis gura cu mersul pe munte unde e mai nasol să cobori.

Până la urmă avea dreptate. Ce mă costa să-l las jos? Nimic. Doar că nu s-a pus niciodată problema. N-aveam informația. Dar știți, bărbații sunt (sau mă rog, au fost înainte să-și ungă bărbile) mai dintr-o bucată, mai conservatori, mai reticenți la schimbări de tabieturi. Eu mi-am însușit-o repede. Ridici, îți faci numărul, pui la loc și pa. Easy Peasy. Taică-miu în schimb, s-ar putea să nu vadă cu ochi buni chestia asta. Despre bunică-miu, Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi, ce să mai vorbesc.

Așa că, vă dați seama cum am privit eu anunțul cu pricina. Și asta vine cumva ca o confirmare a altor vorbe pe care le-am prins din zbor, cu băieți care fac pipi de jos. Dar am zis că na, or fi ei mici, și-or fi imprimat mamele amprenta mai puternic asupra lor. Dar, ce să vezi, cică așa se face acum.

Și vă spun sincer, că oricât de early-adopter aș fi, privesc chestia asta cu aceiași ochi cu care ar fi văzut bunică-miu lăsatul colacului pe care oricum nici nu concepea să-l ridice. Probabil ar fi zis despre cei care o fac că sunt fătălăi. Adică tradiționalul pussy de azi. La fel privesc și eu azi băieții care se exprimă elegant doar din poziția schiorului. Prefer să privesc gardul verde în față decât să mă ia cineva prin surprindere. Fără aluzii homofobe.

Declar pe această cale că momentan nu mă simt pregătit pentru pasul ăsta și nici nu cred că voi fi prea curând. Cred că pentru mine evoluția a atins maximul odată cu lăsarea colacului jos. Atât pot duce. Și mă consolez la gândul că nu e puțin. Mă gândesc că un gest de maximă eleganță pentru un om al cavernelor ar fi fost să nu facă pipi în peșteră. Pentru el, bunică-miu cu făcutul lui pe colac, ar fi fost un model de conduită. Un salt evolutiv.

Gata pe ziua de azi. După atâta vorbărie tematică, îmi vine să privesc de sus. PiCurând!

 

Lasă un răspuns