ce-am-invatat-cu-ninjago

Ce am învățat cu Ninjago

De ieri, Alex a fost lovit pentru a enșpea oară anul ăsta de o răceală năpraznică ce l-a făcut indisponibil pentru îndatoririle școlărești. Așa că a stat acasă, prilej cu care facem împreună tot felul de năzdrăvănii educative. Și cum încerc să-l învăț cât mai multe, învățând și eu alături și de la el, de ce să nu vă spun și vouă, poate găsiți și voi ceva bun de învățat.

Azi dimineață, după o serie de bricolaje interioare care s-au lăsat cu lipituri de afișe prin casă, am ajuns să ne jucăm cu Ninjago Flyer. Pentru profani, e un mâner cu elice care zboară acționată de un trăgaci. Era și pe vremea când vedeam Lego doar în Nekermann dar se chema altfel. Cred că elice. Nu mai știu exact, era imediat după dinozauri deci amintirile nu mai sunt așa vii.

N-aveți cum să nu știți despre ce vorbesc, cred că orice om e dator măcar cu o lansare. Alex a început din fragedă pruncie, așa că acum e lansator cu ștate vechi și nu ratează nicio ocazie să-și etaleze dibăcia. Vine sfătos la mine ca de obicei, să-mi arate cum se face, iar eu joc rolul eternului neștiutor: „Uite, tati, îl bagi pe Jay înăuntru, tragi de chestia asta și zboară. Dar știi, elicea e cea mai importantă, restul nu prea contează”. Bing, bing bing, mi s-au aprins beculețele și am găsit momentul oportun pentru a-i prezenta:

Lecția de viață #1: Într-un sistem, toate componentele sunt importante.

Și îi explic. „Ba toate sunt importante. Dacă n-ai avea mâner, n-ai avea de ce să ții. Dacă n-ai avea sfoară, n-ai avea de ce să tragi. Dacă n-ai avea elice, n-ar avea ce să zboare. Și dacă n-ai avea Jay, elicea ar zbura degeaba”. S-a uitat la mine lung cu privirea omului trecut prin viață. Mi-a dat dreptate și, la cât de atent era, sigur a compostat informația. E valabil și pentru voi. Nu doar ce „zboară” e important. Sunt importante toate chestiile care fac „zborul” posibil. „Zborul”, chiar dacă e cel mai ușor de admirat, n-ar putea fi posibil fără angrenajul din spatele ecranului. E foarte ușor să fii atras/ă de rezultate, nu și de munca din spatele lor. Lecția 1 e gata. Confucius over and out!

Cu lecția învățată, cel mai buricul familiei îl lansează cu succes pe Jay, care face câteva flic-flacuri în aer și aterizează într-un triplu axel pe gresie, cu un pas mic la aterizare. „Bravo, tati! Ești cel mai tare lansator din casa asta”. Lucrez la moralul lui și ține de fiecare dată. „Sau, cel puțin așa creeeed…” (n.r. pentru profani, e replica favorită a lui Magic Jinn, un alt must have al zilelor noastre).

Apoi reîncarcă utilajul și pregătește o nouă lansare. Doar că, de data asta, Huston we have a problem! Jay a aterizat zgomotos prin niște blide și alte accesorii culinare potențial fragile. În afară de zgomot, nicio pagubă. Recuperăm elicea, ștergem urmele ca să nu fim reperați de zmeul zmeilor și totul redevine armonios cât ai zice pește. Urmează o nouă lansare, doar că de data asta îl văd pe minunat cum ezită să îi mai dea viteză, închide ochii și urmează o mare fâsâială, săracul Jay n-a avut energie nici pentru un treișaizeci complet. A căzut dizgrațios pe gresie, după o lansare palidă, pentru evitarea oricărui pericol. Din nou bing bing. V-ați prins, urmează:

Lecția de viață #2: Nu lăsa un eșec să te bage în carapace.

și

Lecția de viață #3: Mai bine greșești încercând decât să zaci așteptând.

Cam asta i-am și explicat. Faptul că Jay a nimerit în blide, nu e așa grav. N-ar fi fost nici dacă făcea vreun pocinog care nu se mai putea repara decât la casa de marcat. Ideea de bază e următoarea. Jay e făcut să zboare. Pentru asta l-am construit. Apoi am învățat cum funcționează mecanismul și ne pregătim să-l lansăm. Când o facem, nu închidem ochii, tragem aer în piept și îl lansăm cu curaj. Urmează momentul cel mai frumos, zborul. Să ne bucurăm de el. Tocmai s-a materializat visul nostru născut încă înainte să-i construim elicea lui Jay. Ne-am imaginat că el o să zboare și asta se întâmplă acum. Enjoy the moment!

Ce se întâmplă după? Păi are șanse să aterizeze safe pe gresie sau să aterizeze forțat în blide. În ambele cazuri ne asumăm responsabilitatea. Mai ales că șansa e de partea celor curajoși. Așa că nu stăm să calculăm, să ezităm, să jucăm safe toată viața. E mișto clișeul cu vapoarele. Dacă nu-l știți, vi-l repet. „Cel mai sigur loc pentru vapoare este să stea în port, dar nu pentru asta sunt construite vapoarele”.

Deci, dă-ți frâu liber visurilor, învață, construiește și lansează cu curaj. Apoi asumă-ți responsabilitatea. Ai reușit? Bucură-te. Ai zbârcit-o? Ridică-te, scutură-te, dă-te cu apă vie și cu apă moartă, dă-te de trei ori peste cap și încearcă iar. Acum ai deja experiență. Și poți să te și bucuri, din eșecuri afli cum ești tu cu adevărat. Toată lumea știe să câștige, dar nu la fel de mulți știu să piardă. Și la greu te descoperi. La bine te bucuri, la greu te dezvolți.

Credeți că a înțeles ce am vrui să-i spun? Mic mic, dar ați fi surprinși ce repede se prind ăștia mici. De, an de fabricație bun, soft de ultimă generație, normal că se descurcă.

Închei aici cu, bucuria de a vă împărtăși din învățăturile pe care le învăț și cu care îl învăț pe învățăcelul meu cel mai important. Și, dac-o fi să mai învețe și altcineva, bine. Dacă nu, oricum am încălecat pe-o șa. O zi înțeleaptă vă doresc!

 

Lasă un răspuns