sportul-trece-fotbalul-ramane

Sportul trece, fotbalul rămâne

Dușul rece al sportului românesc de la Rio a luat sfârșit azi. Bilanțul dur al ultimului deceniu ne înghesuie în anonimat în sporturi în care odinioară eram regi. Gimnastică, canotaj, atletism, natație, haltere… Am poposit pe locul 47 în lume, cel mai slab rezultat ever. Nu bag în ecuație perioada interbelică sau cea apropiată ei pentru că atunci numai de Olimpiadă nu ne ardea.

E surprinzător? Deloc. Dezastrul din sport este o consecință firească a lipsei de interes de care se bucură sportul în minunata noastră țară în care copiii „deștepți” sar peste ora de sport. Este în fapt o bombă cu efect întârziat, pentru că o vreme am trăit din amintiri, am avut rezultate cu sportivii care au rezistat de pe vremea când sportul era considerat important.

Știu, nu spun nimic nou, dar la noi în țară bruma de sport se bazează strict pe pasiunea unor foști performeri sau iubitori ai anumitor discipline, care îl țin conectat la aparate, doar cât să respire. În mod evident, unui invalid cu tuburi și sonde prin vene, îi este oarecum anevoios să facă performanță.

Cam despre asta e vorba. Sportul este poate cea mai importantă carte de vizită a unei țări. Iar Olimpiada este locul în care cele mai multe cărți de vizită sunt transmise în direct în lumea întreagă. Iar România, din punct de vedere sportiv, a ajuns din headline o notă de subsol.

Avem un singur sport, fotbalul, la care tot din amintiri trăim. Un sport cu orgolii mari și rezultate minuscule. Ne amăgim cu fantomele trecutului pe care le scoatem iar și iar de la naftalină. Mă întreb de câte ori o să mai aud „Suntem finaliiiiiiști!” sau „Apără Duckadam”. Se luptă ai noștri de mama focului în ridicolul campionat intern și cam atât. Cum scoatem ochii din plapumă ne dau străinii stingerea.

Asta nu am înțeles-o niciodată. E un fel de deadwish al echipelor noastre de fotbal. Toate se chinuie un an întreg să fie izbite de tren în cupele europene. De ce? Pentru bani, evident, că doar nu din pasiune ca în alte sporturi. Figurația în fotbalul mare se plătește bine. Dă-le dracului de performanțe. Performanțe ne trebuie nouă? Performanța nu plătește Porschele de fotbalist și nici boticul pițipoancei din dreapta. Banii o fac.

Astfel că, într-o țară cu un singur sport, în care e mai important cu cine s-a mai combinat x fotbalist sau prin ce club s-a făcut praf fotbalistul y, decât bruma de performațe din celelalte sporturi, este cu atât mai valoroasă performanța celor 5 medalii obținute la Olimpiadă, fiind dovada clară că alchimia rahatului este posibilă. Pentru că da, au reușit să facă din rahat bici. Felicitări, dar nu ați avut inspirație în alegerea sportului. Dacă vă făceați fotbaliști chiar auzea cineva de voi. Glumesc, dar nu e râsul meu.

One Comments

  • Dan 22 august 2016 Reply

    Nu trebuie sa te enervezi. Pe vremuri se facea performanta abuzand fete de 6 ani sau prin doping institutionalizat (cel mai celebru exemplu este evident cel oferit de RDG). In plus, acum sportul chiar este un fenomen mondial in care ORICE tara poate lua medalii, ceea ce pe vremuri nu era cazul, deci concurenta este mult mai mare. La toate acestea se adauga si lipsa de investitii (bani, expertiza) si ajungi acolo unde de fapt iti este locul.

Lasă un răspuns