Numai Februarie să nu fii

numai-februarie-sa-nu-fii

Mie chiar mi-e milă de luna asta. E ruda săracă a calendarului, oaia neagră, fiul nedorit sau decrețelul cum se zicea pe vremuri. E luna subdezvoltată care nici măcar o dată la 4 ani nu e la nivelul fraților săi. De unde discriminarea asta?

Adică n-ar putea de exemplu Octombrie, că tot e lung și plictisitor, să-i dea o zi din viața lui? Ca să nu mai zic de siamezii văratici Iulie și August. N-ar fi mai echitabil așa? Fără favoritisme. L-au văzut mai mic și fac mișto de el, îi dau o zi la 4 ani să îl mai și înjure lumea că le dă planurile peste cap. Născut pe 29. Ce glumă bună. Te aniversezi de maxim 20 de ori și mori de moarte naturală.

Și că tot vine vorba de ziua asta. Pragmatic vorbind, 24 de ore la 4 ani înseamnă 6 ore pe an. Deci pământului îi iau 356 de zile și fix 6 ore să de ocolul soarelui și să se întoarcă de unde a plecat. Toate bune și frumoase, doar că nu e așa. E complicată treaba și dă cu virgulă, iar în funcție de sistemul de referință sunt niște minute plus minus. Așa că, încălzire globală my ass, ne-am decalat, de aia nu mai ninge în Decembrie. (Atenție!!! Pentru cei săraci cu inima, calculul de mai sus este un pamflet și trebuie tratat cu superficialitate)

Revin la sărmanul Februarie. În afară de niște zile de naștere că așa le-a fost sorocul și de ziua siropului, nu se întâmplă nimic în luna asta. Nu e nici iarnă, că la schi te duci în Decembrie sau Ianuarie, în Februarie e la risc. Nu e nici de ieșit cu bicla că-ți îngheață alea. La munte e cam fleșcăială, ziua cald, noaptea frig, la mare doar dacă ești băștinaș sau ai pierdut vreun pariu.

Nu sunt concerte, spectacole, chestii. Nu se lansează filme tari, nu sunt nunți, alergări, porți deschise. Boooooring. Dacă stai în oraș n-ai chef de nimic dar dacă stai la țară e nenorocire. Mireasă pentru mamă scrie pe tine zi de zi. Că animalele nu ies nicăieri, iarba nu crește, dușmanul nu sporește, tv-ul te tâmpește. Tablou bacovian de februarie rural.

Deci totul pe lumea asta se întâmplă cu un scop. Nimic nu e întâmplător. De aia e Februarie pitic, ca să nu te superi pe el. Ați văzut cum își protejează natura speciile? Ăl mai urât și fioros animal, când e mic e drăguțel, așa cât să nu-ți vină să-i faci rău. Așa și cu Februarie, nu poți să te superi pe el. E așa mic că e aproape simpatic.

Dar gata cu Februarie care anul ăsta s-a cam întins. Bine ai venit în sânul nostru, Martie! Vezi că am mari așteptări de la tine, sper să nu mă dezamăgești. Dacă ai de gând să ningi, fă-o elegant. Nu exagera cu ploaia și dă-o mai sus cu gradele noaptea ca să mai îmblânzim întreținerea. În rest, știi tu, ghiocei și toporași.

Dacă ți-a plăcut, dă și altora de veste
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.