Butterfly Effect. Scânteia revoluției Colectiv

buttetfly effect scanteia revolutiei

De ceva vreme am ales să tac. Am tăcut pentru că, pur și simplu, vorbele mele nu ar fi adăugat nicio valoare prezentului sumbru. Am tăcut și am ascultat ce au avut alții de spus. Am tăcut pentru că nu mi-am permis să judec pe nimeni. Am tăcut din respect, am tăcut pentru că nu de cuvintele mele era nevoie.

Am fost și sunt rocker. Cumva undercover. Am considerat că muzica pe care o ascult trebuie să lucreze în interior, nu să-mi înregimenteze aspectul exterior. Deci fără plete (nici când era loc), fără piele neagră și tricouri cu Slayer. Ascult rock, dar nu am considerat necesar să arăt asta.

Deși niciun prieten sau cunoscut de-al meu nu se numără printre victimele de la Colectiv, sunt cu inima strânsă. Și acum mi-e greu să scriu. De obicei scriu fluviu, acum îmi cântăresc fiecare cuvânt. Așa ar fi decent să facă toți cei care scriu sau vorbesc despre Colectiv.

Pentru că am văzut multă răutate și un ocean de prostie zilele astea. De la Gabi Luncă la R(O)TV discutând despre muzica rock, la comentarii stupide gen „dacă săptămâna asta s-au amânat concertele din Colectiv, o să cânte totuși cineva săptămâna viitoare?”. De la Osânzana cea dizgrațios scurgătoare până la conspiraționiștii care au descoperit mâna criminală. De la inerția dogmatică a preafericitului până la teorii cu sataniști, teledonuri dubioase, personaje obscure și politicieni întârziați.

Le-am văzut pe toate. Dar am mai văzut ceva. Am văzut, de fapt mi-am reamintit, că românii se mobilizează greu dar se mobilizează la greu. Cum povestea cu câteva zile înainte de tragedie, un român pe care îl stimez, despre un alt român pe care îl stimez, dar de care cică nu e voie să vorbești: „Poporul român e răbdător, dar când îi ajunge cuțitul la os, se ridică și lovește năprasnic”.

 

De la ce a plecat totul? De la un artificiu amplasat fatidic. Asta a fost bătaia din aripi a fluturelui, care a avut efecte la nivel înalt. Se gândea nefericitul care a înfipt artificiul în stâlp, că va semăna moarte, va urni masele și va schimba guvernul țării? Dar uite că așa a fost, și uite cum un o bătaie aparent neînsemnată și ulterior dovedit iresponsabilă de aripi, a schimbat radical destinele unor oameni și chiar ale unei țări.

Dar nu gestul iresponsabil a produs schimbarea. Schimbarea a urmat. Schimbarea este o palidă consolare pentru toți cei care au avut și au de suferit în continuare. Pentru că iată, ei nu au murit degeaba. Cum nici polițistul motociclist nu a murit degeaba, cum nici în revoluție nu s-a murit degeaba, nici la mineriade, nici copilașul ucis de câini. Ei toți au schimbat ceva.

Moartea e iminentă. Mai devreme sau mai târziu, toți o vom cunoaște, iar cei mai mulți dintre noi nu vor avea privilegiul de a muri pentru un scop. Își dorește cineva moartea? Îmi doresc să mor? Nu. Nimeni nu-și dorește și nu e pregătit pentru asta. Dar ce poate fi mai înălțător pentru sufletul tău decât să mori pentru alții. Moartea ta chiar să conteze, dând un sens trecerii tale pe aici, aparent neînsemnate ca bătaia unei aripi de fluture.

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi
2 comentarii Adaugă-l pe al tău

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.