Color Run – Ăi mai fericiți 5k

colorrun-ai-mai-fericiti-5k

Viața m-a învățat să mă bucur de lucrurile simple. Așa că, îmi place să alerg. Simplu, căștile în urechi, un tricou pe mine și fuguța. Alergarea asta îmi face mai bine la psihic decât la fizic. Am impresia că pentru mine alergarea are același efect ca scrisul. Îmi pune ordine în gânduri, alea multe și dezordonate.

Astfel spus, în linia egocentrică ce mă definește, alerg doar pentru mine. Nu concurez cu nimeni, nu vreau să demonstrez mie sau nimănui nimic, nu mă oftic dacă mă depășesc bunicuțe șchioape, nu vreau să par la modă, nu vreau să ader la vreun cult al alergătorilor. Ați înțeles idea, alerg simplu.

Dar pentru că uneori îmi place să-mi complic viața, și de cele mai multe ori îmi reușește fără să mă străduiesc prea tare, m-am înscris la The Color Run. Știți cum zice românul „decât să muncesc degeaba, mai bine stau degeaba”. La mine nu ține vrăjeala asta. Eu, decât să muncesc degeaba, mai bine plătesc ca să muncesc. Așa că, și în cazul alergatului, de ce să alerg gratis când pot plăti pentru asta?

Așa am ajuns aseară la The Color Run Night, care ar fi trebuit să fie alaltăseară dar ploaia ne-a decalat cu o zi, spre disperarea bucureștenilor și „bucureștenilor” care s-au întors ieri pe DN1 și s-au trezit cu Kiseleff-ul blocat. Am fost singur, pentru că pasiunea de alergător contra cost e greu de împărtășit în rândul cunoscuților. Totuși, m-am întâlnit la locul faptei cu un grup de prieteni, așa că mi-am asigurat și apartenența la grupuleț.

Mi-a plăcut atmosfera. Lume multă, gălăgioasă, veselă, dezinvoltă. Lucru care nu prea ne caracterizează pe noi, românii. Așa că, deși m-am simțit bine, atmosfera mi s-a părut puțin artificială, unii din alergători parcă se străduiau prea tare să fie fericiți. Un român (care nu e meltean) dacă nu e puțin crispat, parcă nu e el.

Și tot românească a fost înghesuiala de la start. Ca la moaște, doar că aici n-a leșinat nicio purtătoare de batic. Am reușit să mă strecor și am luat startul în cea de a doua grupă. Am uitat să vă zic, kitul meu de alergător cuprinde pe lângă tricou și căști și un smartphone care măsoară distanțe, puls și alte nimicuri.

De ce spun asta? Pentru că, de obicei alerg cam 5-6km care, pe vremea perfectă de aseară ar fi trebuit să fie „bucățică de prăjiturică”. Din km în km sunt niște așa zise porți unde ești împroșcat din cap până în picioare de praf colorat. Despre asta e Color Run de fapt. Prima poartă, jap portocaliu (parcă). Subțire, zici că am intrat în florărie și m-am pătat cu polen. Puteți mai mult!

Poarta 2, jap verde (o să simulez culorile și ordinea lor, habar n-am care a fost). Ăștia de la poarta asta ori s-au speriat de mine ori am fost prea rapid pentru ei. Plec aproape ca un pantofar pe pârtie. Zici că nu-s de-acolo.

Poarta 3. M-am lăsat pudrat cu roșu. Pe asta o știu clar, pentru că o bună bucată de timp am văzut roșu în fața ochilor. În sfârșit păream de-al casei.

Poarta 4. Băi, prea repede! Parcă acum a fost poarta 3. Ciudat. Mai primesc niște culoare și mă duc spre finish. Un colț, două și hop, se vede ultima poartă. Cam prea repede, totuși. Dar dacă tot e pe gata, măcar să mă solicit puțin. Așa că bag un sprint de final, în uralele mulțimii care mi-a apreciat efortul. Când am trecut linia de sosire m-am simțit ca un campion.

Mă uit la telefon. Hopa 4km. Mă, dar 4.00 nici un metru în plus sau în minus. Deci ne-ați dus cu zăhărelul, nu sunt cei mai fericiți 5k. Sunt 4. Mă rog, nu cred că are o importanță catastrofală dar 5k sună mai bine ca 4k, iar la monitoare chiar contează. Acum, ca să fac o glumă tehnică, gustată doar de cunoscători, 4k e oricum mai bun decât un HD.

După finish, la 10, 9… am aruncat pliculețele cu praf magic din dotare. A fost ca la 9/11 doar că fără panică. Preț de câteva zeci de secunde nu s-a văzut decât o ceață lăptoasă cu gust de praf ne toxic. Distractiv. Azi toată ziua mi-am suflat nasul cu albastru de Voroneț.

Am plecat acasă cu un curcubeu de culori, în interiorul dar mai ales în exteriorul meu. Mașina încă poartă urmele confruntării mele cu norii de pudră.

În loc de concluzie, pentru că nu am una clară, fiind încă colorat pe interior, mi-au luat banii cu cap. M-am distrat românește (adică hehe, nu wiiiiiiiiii) și poate, dacă mă mai țin plămânii, o să mai particip și la o cursă de zi, că doar n-oi sta degeaba.

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.