Povața cu pepenele

povata cu pepenele

 

Sunteți familiari cu obsesia oamenilor pentru mărime. Cu cât e mai mare, cu atât mai bine (nu vă gândiți la prostii). Cum și eu fac parte din specia asta, și eu am deprinderi megalomanice, cel puțin în materie de pepeni. Când cumpăr un pepene, nu mă joc. Ori îl iau pe ăl mai mare, ori deloc. Din două considerente. Unu că dacă tot car, mai bine car mai rar și doi, cu cât mai mare pepenele, cu atât mai mare cocoșul (adică miezul, pentru necunoscători).

Încă de mic am fost fascinat de pepenii mari, pasiune neîmpărtășită de cei cu care am împărțit frigiderul de-a lungul vieții, din motive tehnice. O fi el bun că e mare, dar ocupă mult loc iar frigiderul e ca hardul de la calculator sau mai nou ca memoria telefonului mobil. Nu contează cât de mare e, se va umple în cel mai scurt timp.

Mereu mi-au fost ciuntite aripile cu acidități ca „unde-l mai bag și p-ăsta”, „data viitoare să nu mai vii cu monstru’ acasă”, „da’ unu mai mic n-ai găsit”. Cu toate astea, deși nu cu aceeași dezinvoltură, am continuat să iau pepeni de calibru peste medie, asumându-mi oprobriile.

Până într-o zi când, speram eu, am găsit soluția salvatoare. Vecinul de vertical în sus mi-a deschis ochii și mi-a scos în cale varianta „vecinu’, nu vrei juma’ de pepene, că noi n-avem loc de unu-ntreg în frigider”. Piiing! Mi s-a aprins beculețul. După atâția ani de chinuri și frământări, soluția părea la mintea cocoșului din pepene.

Spun părea, pentru că socoteala de acasă nu se potrivește cu a din târg. Plec cu scufigenialitatea în minte și mă duc la pepenărie cu un gând clar. Împac și capra și varza și lupul și vânătorul. Și dacă mă strădui puțin, nici Scufița Roșie n-ar rămâne neîmpăcată. Tai pepenele din fașă, jumătate duc la mama, jumătate acasă. Deja anticipam succesul, fețe zâmbitoare, bătăi pe umăr, mulțumescuri din tot sufletul… doar găsisem soluția complexei probleme a pepenelui, chiar dacă era un plagiat. Astfel, două femei, ca să nu zic familii, vor jubila fericite, cu pepene în dotare dar cu frigidere încă primitoare.

Realitatea mi-a dat cu cocoșul în față. Ajung prima dată la mama: „A, dar de ce doar jumătate? Stai să-ți dau banii, n-ai avut de unu’ întreg?” Fâs! Planul meu nu a dat roadele scontate. Ba din contră, pentru că ajung acasă cu cealaltă jumătate unde primesc un descurajator „Dar de ce doar jumătate, ia uite cât loc avem în frigider”. Fâs Fleoșc! Sau cum o idee care credeam că mă pune în șa, mă aruncă pe brânci.

Rezultatul: Două femei (ca să nu zic familii) mai degrabă dezamăgite iar subsemnatul cu încă un mit spulberat la activ.

Morala 1: Nu e bine să umbi cu jumătăți de măsură.

Morala 2: Nu poți să mulțumești pe toată lumea. Ba mai mult, dacă încerci să-i împaci pe toți, o să ajungi să nu mai fi pe placul nimănui (asta e din showbiz).

Morala ca morala, dar eu tot cu problema nerezolvată am rămas. Ce să cumpăr, un pepene mai mic, un frigider mai mare, sau o înghețată ca să le înmoi și să nu mai conteze mărimea?

 

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi
Un comentariu Adaugă-l pe al tău

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.