All Inclusive Life

all inclusive life

În seara asta ies din zona reportericească și încerc puțină filosofie cu degetul. Despre ce e vorba? După cum spuneam în articolul de săptămâna trecută, am fost în vacanță în Turcia la all inclusive. Părerile sunt împărțite în ceea ce privește sistemul, dar, ca orice de pe lumea asta, all inclusive-ul nu e doar de culoare albă sau neagră, ci are tonuri de gri. E în același timp bine că ai totul pe tavă și nu mai trebuie să cheltui nimic, și rău că intri după câteva zile într-o rutină a binelui și cazi inevitabil în patima abuzurilor alimentare.

Ce m-a uimit, și aici vorbesc strict de alimentație, este cum pot oamenii să aleagă atât de prost când au practic totul la dispoziție. Cum să-ți umpli farfuria cu cartofi prăjiți cu ketchup și maioneză când poți alege un somon? Sau un crenvurst mizerabil în loc de… orice altceva pentru micul dejun. Nu mai vorbesc de oroarea mea de felie de pâine albă unsă cu unt, sau mai bine, cu margarină, că-mi pierd toți cititorii…

În fine. Spunea cineva că momentul prezent reprezintă suma alegerilor noastre anterioare. Total de acord. O spun cu o oarecare urmă de regret pentru că aș fi apăsat de multe ori Control Z, dar din păcate viața nu are shortcut-uri. Dar asta e altă discuție. Nu suntem doar suma alegerilor, ci alegerile ne definesc. Și ce loc mai bun să vezi cum ești în realitate? Ori la all inclusive, unde ai totul la picioare, ori în situații limită, de criză, când totul îți fuge de sub picioare.

Azi vorbesc despre prima variantă și sper să nu am ocazia să o dezbat pe cea de a doua. Despre oameni care au toate condițiile să aleagă bine și totuși aleg prost. Ce-i face să aleagă prost? Lipsa de informație? Lipsa de interes? Comoditatea? Poftele? Încerc să mă gândesc mai departe și să înțeleg. Dacă aleg prost, pentru că știu că raiul nu durează decât o săptămână două, în funcție de buget? Dacă se gândesc că mă umflu acum, ca să mă țină până la anul? Nu stă în picioare, nici cămilă să fii și n-ai avea atâta spațiu de depozitare intern.

Sau poate zic, o viață ai, și dacă tot am acum de toate, de ce să nu profit? Ok, atunci de ce te infunzi cu cartofi prăjiți și nu cu ceva pe care nu-l găsești acasă la orice colț de stradă?

Merg mai departe. Am obiceiul (prost, recunosc) de a judeca oamenii după ce au în coș în supermaket sau ce au în farfurie la all inclusive. Și dacă la supermarket ar avea o scuză, la all inclusive mi-e greu să gasesc vreuna.

Ironia face ca, în ultima vreme, să mi se pună din surse diferite acceași întebare. Ce aș face într-o lume ideală în care nu există bani și ai totul la dispoziție? Trecând peste utopia situației, cred că nu aș avea ce să caut în astfel de lume. Cum ar fi să trăiești all inclusive toată viața? Bine? Și provocarea unde ar mai fi?

Dar restul? S-ar sătura vreodată de cartofi prăjiți cu maioneză? Mă duc prea adânc, dar priviți ce fac majoritatea trufandalelor și beizadelelor, adică odraslele milionarilor. Au tot ce-și pot dori, dar le lipsește provocarea. Și atunci o caută prin droguri, alcool, și alte distrugătoare în masă.

V-am făcut o poftă utopică de cartofi prăjiți?

 

 

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi
Un comentariu Adaugă-l pe al tău

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.