Turkish Holiday

Impresii de vacanta

Azi cronicăresc despre concediul din Turcia care a fost unul surprinzător de reușit. Spun surprinzător pentru că, recunosc, am plecat la drum cu un portbagaj plin de prejudecăți generate de experiențele otomane mai puțin reușite ale prietenilor mei. Deși nu m-am aventurat pentru prima oară în Turcia, de data asta am plecat în cap cu imaginea rusului nesimțit care în loc de ceas și palton îți ia mâncarea și locul de pe plajă. Și cu cealaltă, a drumului lung făcut cu buburuza albă, puturoasă și neîncăpătoare.

Drumul a fost intr-adevăr lung dar digerabil. Bulgaria ok la dus, nici nu mi-am dat seama că am trecut de ea. Noroc cu vama. Nici drumul prin Turcia n-a fost mai anevoios, din contră. Dacă am trecut prin Bulgaria ca prin brânză din lipsă de participanți la trafic, prin Turcia sunt cam două feluri de drumuri, unele care se cheamă autostrăzi și altele care arată ca niște autostrăzi. Pe ambele mergi la fel de repede. De menționat că în Istanbul m-am simțit ca un localnic. Mașina albă ca toate cele din jur (dacă ai mașină gri, ești deja nordic), slalom în viteză fără semnalizări pe autostrada care traversează un oraș cu mai mulți locuitori decăt toată țărișoara noastră. Need for Speed Turkish Edition.

După vreo 11 ore de covrig, am poposit la un hotel cochet de tranzit. A doua zi urma Antalya, la o aruncătură de 5 ore de băț. Mărunțiș, față de ziua precedentă. Drum de vis, peisaje de desktop, 5 ore au trecut repede (chiar dacă nu atât de repede cât și-ar fi dorit cel mai mic pasager, căruia i se blocase placa pe „cât mai avem, cât mai avem”). Ajunși la hotel, până să mă dezmeticesc m-au deposedat de bagaje și mașină. Am mers pe încredere, tipii erau îmbrăcați la fel și prezentau o oarecare încredere. Și cine dracu să fure un Peugeot 206 din 2000 toamna?

Hotelul arătos (poate nu cel mai, dar mai mult decât decent), camerele ok (suficient de mari și dotate), piscine, tobogane, plajă curată, mâncare multă, locuri de joacă, divertisment de calitate, personal extrem de amabil și serviabil, nimic nou, chestii obișnuite la turci. Doar că temerea cu Ivan cel Nesimțit nu s-a adeverit. Hans cel Blond a fost mult mai numeros așa că Ivan și fratele Ionel au lăsat ciocu’ mic.

Și îmi mai place ceva la turci. Steagul care e peste tot. O să aruncați cu pietre în mine, dar mie steagul turcesc mi se pare cel mai arătos dintre toate steagurile. O să ziceți că e roșu și simplu și de aia. Da, dar roșu și simplu e și steagul chinezesc cu care nu vibrez deloc. Dincolo de estetică, o fi vreo legătură de rudeinie între mine și steagul ăsta, cine știe ce stră-străbunic spahiu oi avea.

Nici temerea cu buburuza puturoasă n-a fost întru totul fondată. S-a achitat de sarcini, chiar dacă la depășiri de tiruri mă încleștam voinicește pe volan, iar la drumul de întoarcere pasagerul din dreapta – un carcalete de pungi, cutii și pungulițe, prada noastră de shopping – insista să se prăvălească pe mine la fiecare curbă mai fermă.

Drumul de întoarcere, că tot am zis de el, n-a mai fost așa feng shui. Drumurile bulgărești la fel de goale, doar că la miezul nopții pe serpentine nesemnalizate și nemarcate prin munți și păduri, nu mai păreau la fel de primitoare. Schimbul de tură în vamă și niște moldoveni dubioși cu bagaje în pungi legate fedeleș cu scoci, i-au scandalizat pe bulgari și ne-au mâncat vreo oră din viață. Apoi podul prieteniei, mereu în lucru, un fel de Mânăstirea Argeșului doar că acum nu se găsește nicio Ana dispusă să lase zidul să o strângă rău. După podul din Istanbul peste Bosfor, podul ăsta meschin și paradit de la Giurgiu m-a adus cu picioarele pe pământ.

Am ajuns acasă cu același regret pe care îl am după ce vin de oriunde de afară. Gropile și întunericul cu care te înâmpină încă din prag patria mumă, mă fac să-mi piară puțin din dorul de casă și să-mi coboare puțin colțul gurii. Nu vreau să închei trist, dar chiar nu putem face și noi ceva cu intrările astea în țară? Măcar gardul să-l vopsim, că leopardul nu se schimbă de câteva generații.

Una peste alta, o vacanță cu sare și piper unde am asociat pentru prima oară doi termeni care pentru mine au fost mereu antagonici: cald și bine.

Dacă ți-a plăcut, dă și altora de veste
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
4 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. La final, parca sunt gandurilee mele. Cu acelasi sentiment intru si eu in tara pe la Giurgiu. De zeci de ani aceiasi bezna 🙂
    Felicitari pt. text!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.