Mega Mall născut prematur

mega-mall-nascut-prematur

Niciodată n-am iubit haterii (persoanele prețioase atotcunoscătoare cărora totul le pute). Nu știu cum m-aș numi eu ca hater de hateri. Lover sau hater suprem? Am făcut introducerea asta pentru că azi am fost ca vițelul la noul cel mai mare mall din București și am să vă împartășesc căt pot de pozitiv și obiectiv, cele văzute și simțite azi la inaugurarea Mega Mall.

De ajuns am ajuns bine, chiar dacă pentru mine este foarte peste mână. Fără aglomerație majoră, atâta cât îi șade bine bucureșteanului. Accesul în parcare a fost confuz, nu sunt sau nu sunt bine plasate indicatoarele, m-am ghidat după bunul simț ocolind molozul și gunoaiele. Am intrat în parcarea subterană, unde un agent de pază dădea haotic din mâini fiind depășit de situație. Probabil a făcut instructajul la Poliția Locală, specialiști blocarea traficului.

Parcarea cu beculețe deasupra. Confuză și asta, pentru că erau becuri verzi cu mașini sub ele. Am parcat cât de aproape am putut de o chestie care îmi parea a fi intrare. Nu era. Erau lifturi și mulți oameni care așteptau mult și bine să le folosească. Nu-i de mine, urăsc să stau la coadă. Plec să caut scări. Intru pe o ușa care parea de bună credință. Nu era. Am intrat într-un jeg neterminat cu un pregnant miros de pipi. Vin din față niște muncitori care îmi confirmă temerile. Am greșit drumul. Înapoi și la dreapta.

Nimeresc niște scări rulante, cu astea nu greșești niciodată. Victorie!!! Am intrat în mall. Aglomerație, vacarm, praf, vânzoleală. Arhitectură ok, măgăoaie mare. O iau la pas pe un fond sonor de tip ghiveci. Se aud simultan câteva chestii distincte. Reușesc să identific sonorizarea ambientală depășită și ea de situație, un spectacol Lego undeva mai jos, niște probe de sunet undeva mai sus, niște bormașini undeva mai peste tot.

Pe jos praf, urme de moloz, gresie spartă. Multă. Ori de slabă calitate ori aia care au montat-o aveau Parkinson în grup. Ici colo câte un cablu izvora din pardoseală făcându-mă să trec în revistă normele de prim ajutor. Peste tot muncitori. Patroni și angajați, în genunchi sau pe scări, robotesc câte ceva. Și totuși există magazine deschise. De la Flanco se placă cu televizoare masiv. Zici că-s gratis. Nu sunt, dar dacă tot sunt la reducere… Niciodată nu știi când ai nevoie de un televizor mai mare.

Urc la zona de haleală. Unde n-au mai avut panouri de plastic au pus de rigips. Rigipsul ăsta e un fel de scoci. E bun la toate, lipește, desparte, acoperă. La haleală, unii halesc, alții fac praf. Unii lângă alții. Bine că era fast food care tot un fel de praf este. Sau te face.

Later edit: Am uitat să deșert două chestii demne de menționat. Prima e aia cu tigăile, noroc cu mama care știe cum se lansează orice în țara asta. Fără tigăi viața e pustiu. Părinții Mega Mall-ului au știut asta și au tigăit la greu. Pentru că ce merge mai bine lângă un televizor led cu diagonală cu trei cifre? O tigaie, evident. Iar domnii păreau foarte interesați de oferta de tigăi, analizăndu-le cu atenție deși majoritatea le vor ține în mână doar la magazin.

A doua e aia cu oferta. Prima și singura ofertă pe care am primit-o a fost să-mi fac un machiaj (make-up pentru remglezi) profesional. Nu pot să zic ca nu am fost puțin panicat. Ori falca mea era atât de căzută încât aveam nevoie de un lifting, ori masculinitatea mea e incertă, ori duduia cu flyerele nu era în apele ei. Oricum ceva nu s-a pupat. 

Mă duc la baie. Reportericesc, că nu-mi vine. Săraca femeia de servici (că bărbați de servici sunt specie protejată prin lege, nu-i zărești nici în sezon) stătea pregătită de intervenție ca la pompieri, cu motoarele pornite și sculele pe poziții. Incomod. Și pentru ea, și pentru cei care nu veniseră reportericesc la baie. Aveam o presimțire și s-a adeverit. Era moloz și la wc. Am o intuiție aproape feminină.

Ies și mai dau o tură. Și încă una pentru că găsesc doar scări care m-ar duce unde nu vreau. A treia oară e cu noroc. Mă întorc de unde am venit. Ușor ușor mă cuprinde un sentiment românesc. România nu e țara în care nimic nu se termină, ci țara în care nimic nu începe când trebuie. Ori mult prea târziu spre deloc, ori mult prea devreme spre disprețul public.

Plec și spre surprinderea mea îmi găsesc mașina fără intervenția forțelor de ordine. Mă imbarc și ies cu plămânii grei și pantofii gri. Mă voi întoarce curând, să culeg pere din plopii adiacenți.

Concluzia vizitei? Mega Mall – un dolofan cu părinți influenți, născut prematur.

 

P.S. Am făcut și multe poze pe șestache dar ăștia de la Mega Mall l-au mituit pe Murphy care a dat o lege împotriva telefonului meu. Aia e.

Dacă ți-a plăcut, dă și altora de veste
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
3 comentarii Adaugă-l pe al tău

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.