Cei 7 Furioși

La prima vedere, a fost exact ce mă așteptam. Un film de Sâmbătă seara. Un film care se vede, nu se trăiește. Un film la care îți poți lăsa liniștit IQ-ul acasă. Efecte, explozii, mașini, gagici, actori notorii și subiect subțire. Ce să-ți dorești mai mult?

Mă rog, concluziile astea le poate trage orice spectator care, după cum recomandam, și-a lăsat IQ-ul acasă. Eu, pentru că nu m-a avertizat nimeni, am făcut greșeala să îl iau cu mine. Dar n-am făcut rău, pentru că m-a făcut să privesc dincolo de bubuieli.

Pentru că, vedeți voi, pe cât de neverosimil pare (și nu pare, chiar este), filmul ăsta se bate cot la cot cu viața. Dacă pleci la drum cu așteptări mari, dezamăgirile vor fi pe măsură. Filmul ăsta ar trebui privit la fel cum ar trebui să-ți privești viața. Cu multă detașare. Cu cât ești mai încrâncenat, mai încordat, cu cât încerci să-i dai un sens, cu cât încerci să cauți explicații și vinovați cu atât you gonna spoil it. (Îmi cer scuze, e 12:30 noaptea și nu găsesc o exprimare mai fericită în română. Nu e snobism, e comoditate)

Așa că, sit tight and enjoy the ride (recidivez, cred că și filmul e de vină). Nu te mai angaja în scenarii fanteziste. Trăiește-l (pe el, pe film) și trăiește-o (pe ea, pe viață). Pentru că poți fi spectator de comedie relaxantă sau de dramă fără sens, tu alegi.

Restul e un can-can presărat cu glumițe, sărituri și o brigadă de actori și personaje de acțiune. Pe mine unul m-a relaxat și m-a bine dispus, chiar dacă după terminarea filmului cu sute de cai putere pe cap de autovehicul am ajuns acasă cu 75 de mârțoage ale Peugeot-ului meu.

Și ca de final, unde cu toții știm că actorul principal moare de-a binelea, am mai văzut o asemănare cu viața. Cu sau fără noi, filmul merge mai departe. Sau, ca să păstrez linia romgezică, “In three words I can sum up everything I’ve learned about life: it goes on.”

Vizionare plăcută!