Extemporal la religie

extemporal-la-religie

S-a răcit puțin subiectul arzător al religiei în școală, așa că a venit și rândul meu să mă produc. Nu mă aventurez să scriu la cald decât dacă mă arde. Altfel, nu-mi place să inflamez spiritele deja încinse. Și cum subiectul religiei nu m-a fript direct, eu fiind trecut prin școală și fi-miu neajuns încă, pot scrie detașat și fără patimă.

Așadar. Când ești mic, orizoltul alegerilor tale este foarte limitat, spre deloc. Numele, sexul, religia, naționalitatea, cetățenia, adresa și chiar și chipul din buletin, nimic din astea nu sunt alese de tine. E oarecum bizar ca nimic din actul tău de identitate să nu fie opțiunea ta. Tot ce scrie acolo e ales de alții. De părinți și de Doamne Doamne, dacă accepți ideea că cel puțin sexul tău n-a fost nici pentru părinți o alegere. Sau dacă ți-e mai comod, spune-i soartă, Univers, karma…

Nici religia nu ne-o alegem. Suntem botezați de părinții noștri așa că religia vine cumva la pachet. Putem să ne sucim după, să ne facem budiști, scientologi, atei, dar măcar în perioada copilăriei suntem de-o religie cu părinții.

Acum eu pot vorbi din ambele poziții, și aia de copil și aia de părinte. Ai mei nu m-au îndoctrinat în niciun fel, deși suntem descendenți din fețe bisericești. Religia a fost pentru mine o chestie de bun simț. Atâta cât să nu mă facă să o urăsc și să-mi dea niște răspunsuri. Și nu m-a bagat în ceață, pentru că am luat-o ca pe o poveste în care cred atât cât vreau eu.

Pentru că altfel se bate cap în cap cu știința. Cel puțin aia pe care o studiem fix la școală. Păi cum e la istorie, la început a fost Adam sau dinozaurii? Dar la geografie, cine a făcut pământul, Doamne Doamne sau Big Bang? La biologie, Eva e din coasta lui Adam sau din maimuță?

Deci cum e? Așa sau invers? Ce alegi? Ei vezi, asta e diferența. Eu când eram mic puteam alege. Să cred în Adam sau în maimuță. Ca să nu zic că între cele două variante, o pot alege pe aia cu extratereștri. Care nu e nici colo nici colo.

Așa că dacă azi cineva s-a gândit că ar fi bine să impunem copiilor să învețe religia, s-a gândit prost. Nu poți să impui dragostea cu bocancii. Nu poți să vorbești acum despre Adam și ora următoare despre maimuțe. Că nu mai înțelege copilul nimic. Mai mult, îl frustrezi și îl întorci împotrivă. Și scuzați-mă, dar în zilele noastre biserica ne da din ce în ce mai puține motive să o iubim. Am zis biserica, nu Doamne Doamne, dar asta e cu totul altă poveste în care nu vreau să intru.

Așadar, dacă cineva urmărește să discrediteze și mai mult biserica, pe lângă catedrale megalomanice și popi de drept comun, asta e direcția. Băgați cu făcălețul religia în școli.

Trăiesc totuși cu speranța că noi, părinții, avem luciditatea necesară de a face diferența dintre credință și biserică, și o vom putea transmite mai departe copiilor noștri. Pentru că dacă noi nu credem în nimic, dacă în adâncul sufletului nostru nu credem că avem un scop mai nobil decât să ne spălăm pe dinți și să plătim facturi, ne va fi greu și trist.

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi
3 comentarii Adaugă-l pe al tău
    1. Mă întristează teribil să văd oameni tineri seduși de ideile comuniste. Habar n-au ei care este adevărata față a comunismului. Umanist, rațional și utilitarist. Când vor fi aflat va fi fost prea târziu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.