Păcatele limbii

pacatele-limbii

Am emoții. Nu m-am mai produs cu public de anul trecut. Am un nod în gât și palmele umede. Dacă am uitat să scriu? Dacă scriu insipid, plicticos, neinteresant? N-aș vrea să dezamăgesc milioane și milioane de fani, așa că joc la siguranță. Nu mă hazardez în subiecte pretențioase, controversate sau născătoare de pasiuni. Am decis să îmi fac debutul în 2014 cu o temă ușurică. După cum spune și titlul voi vorbi despre păcatele limbii. Să-i dăm bice!

Tot folosindu-mă de limbă și urechi pentru a putea comunica cu semenii mei, am constatat câteva infracțiuni lingvistice pe care vreau să le sancționez pentru abateri repetate. Nu insist asupra cuplului groazei „doar-decât” pentru că pare o cauză pierdută. Am auzit atât de des „decât o cola” că probabil își va ocupa locul de cinste alături de „succesuri”.

Nu intru nici în finețuri gen „mijloace mass media” sau „a protesta împotriva”. Nici „care – pe care”. Vreau să îl iau de gât și să dau cu el de pământ pe „se merită”. Dragii mei prieteni, sună mai elevat „nu se merită” decât absolut normalul și banalul „nu merită”? Nu știu, vă întreb, credeți că „se merită” să vorbiți așa? E foarte adevărat că „se merită” nu trebuie exclus din vocabular pentru că este și el util dar în alt context. Vă spun eu cine se merită, fără ghilimele și fără doar și poate.

Antena 1 și Dan Negru se merită. Mitea și Tonciu se merită. Bianca Drăgușanu și Regimentul 10 Infanterie se merită (îmi cer scuze băieților din regiment, i-am folosit doar ca figură de stil). Capatos și subcultura se merită. Oana Roman și caltaboșul se merită. Și exemplele pot continua. Se merită legitim în aceste cazuri, pentru că se merită unii pe alții. Este singura construcție în care „se merită” are sens. În restul cazurilor e doar limba română în offside.

La fel de răspândit și la case deosebit de mari (până și mie îmi mai scapă, fără falsă modestie) este „ora doișpe”. Mie îmi scapă pentru că e mai prietenos de pronunțat decât douășpe care e un fel de struțocămilă. Nu e nici corect literar coregrafic „douăsprezece” nici incorect dar popularul „doișpe”. Nu încerc să mă disculp dar n-as scrie niciodată doișpe și nici n-as zice doișpe într-un context academic.

Trist este că aud formularea „ora doisprezece” care mi se pare mult mai gravă decât „doișpe”. Asta pentru că utilizatorul încearcă să ne păcălească mimând inteligența. E la fel de penibil ca cei care pun cratimă acolo unde nu este cazul, în speranța că decât deloc mai bine în plus.

Să vă dau un pont. Lipsa cratimei acolo unde era necesară, poate avea circumstanțe, „s-a grăbit” sau „n-a știut unde e minusul pe tastatură”. E rușinică dar e una comestibilă. Însă dacă pui cratimă acolo unde nu trebuie, ai dat cu bâta în baltă, ți-ai dat cu firma în cap și alte expresii populare meritorii. La fel de bâtă sunt și cei care folosesc doi „i” la forma verbului la infinitiv: „a trebuii”, „a venii”, „a citii”.

Și că tot veni vorba, corect este „doi i” și nu „doi de i”, la fel cum este corect „clasa întâi” și nu „clasa întâia”. Și nici „biscuite” nu e corect. Da, știu că mă urâți acum, v-am luat și „biscutele” dar ca să vă îmbunez o să vă zic că fi-miu folosește forma corectă, deși are doar 3 ani și la el c-ul este mut. Oi fi eu nebun dar credeți-mă, „bishuit” sună mult mai bine ca „biscuite”.

Închei cât mai am încă prieteni. Oricum mă apuc acum să recitesc ce am scris, n-aș vrea să mă fac de cacao eu care tocmai am descris cacaua. Dacă totuși îmi scapă ceva, fiți blânzi cu mine. Graba e totuși mai dulce ca necunoașterea.

Și acum că mi-au trecut emoțiile și mi s-au uscat palmele vin cu întrebarea serii: Ați prins vreun infractor lingvistic? Recidivist cumva? Dacă nu-l dați în gât se numeste complicitate. Pace!

One Comments

  • mom 27 februarie 2014 Reply

    Dragut .Saltaret.Veselut.

Lasă un răspuns