Misterele Bucureștilor

Misterele-Bucurestilor

M-am născut și am crescut în București. 50% din părinții mei tot aici s-au născut și 100% din ei au crescut în București. Și mare parte din bunici tot de prin zonă sunt. N-am avut bunici la țară ci la Orizont și Favorit și o străbunică prin Regie. Deci mă pot numi bucureștean fără ezitări.

Cu toate astea aș sta mai mult plecat. De câte ori sunt departe, mă bucur și numai la întoarcere nu mi-e gândul. Nu-mi place Bucureștiul. Și nu o zic cu un aer de superioritate a celui căruia îi pute tot, critică și nu dă soluții. Dar chiar nu-mi place Bucureștiul.

O tastez cu tristețe în degete. Bucureștiul este cea mai jalnică dintre toate capitalele/orașele mari pe care am avut ocazia să le vizitez. Nu vreau să fac comparații că m-aș aprinde și mai tare, dar Bucureștiul chiar nu are nimic. Ok, există obiective turistice, gugălește „bucuresti” pe poze și o să le găsești pe toate: Ateneu, Arcul de Triumf, Casa Poporului, TNB și mai nou Pasajul Minune (ex Pasajul Copilu Minune, ex Pasajul de Vito).

Majoritatea sunt doar o aglomerație inaccesibilă de pietre pe care le poți contempla rece de la distanță. Cam ca Luceafărul așa, nemuritoare și reci. Aș putea adăuga și inutile. Cum e și Dâmbovița care curge degeaba ca și mizeria de centru vechi plin de mese lângă mese și atât.

Cunoașteți sentimentul ăla când stând la bloc îți vin invitați și nu prea știi ce să faci cu ei. Unde să-i bagi, unde să-i pui, bucătăria-i mică, în sufragerie n-ai suficiente scaune plus că nu se fumează. Dacă mai trebuie să doarmă și peste noapte ești pierdut. Asta în comparație cu o casă la curte unde ai libertate de mișcare și eventual și o cameră de oaspeți.

La fel mă simt eu (și am fost pus de câteva ori în situația asta) când trebuie să joc rolul gazdei bucureștene. Ce să le arăt? Unde să-i duc? La mol? În Herăstrău? La mec? Și ce să facem? Stăm la o masă și vorbim. Cam la asta se rezumă. Masă, scaun, bere sau cafea. Nu tu croazieră pe Dâmbovița, nu tu turn, nici măcar un nenorocit de ceas cu cuc nu găsești în buricul târgului (vezi centrul vechi).

Cu toate astea, mizeria asta de oraș fără personalitate și locuri de parcare este tărâmul făgăduinței pentru provinciali. Fiecare copilaș cu praf pe călcâie și greieri în urechi se visează bucureștean (sau hai să zic foarte mulți să nu rănesc vreun orgoliu). Nu că aici n-ar fi praf sau greieri, ba din contră. Și foarte mulți dintre cei foarte mulți (poate chiar toți) ajung să-și îndeplinească visul. Și devin elevi bucureșteni, studenți bucureșteni, angajați bucureșteni, șomeri bucureșteni sau pensionari bucureșteni.

Paradoxal pentru mine e că nu înțeleg ce-i atrage aici. Și mai paradoxal este că, din punctul meu de vedere, orașele din vestul țării sunt cu mult înaintea Bucureștiului. Și nu de la e de la fusul orar. Mai degrabă de la greaua moștenire imperialistă austro-ungară cu influență germanică.

Nu vreau să par arian, nici ca prietenii cu care am devenit concetățean mai recent să mă înțeleagă greșit. Fieacare are dreptul  să aleagă ce crede că e mai bine pentru el. Mesajul meu nu este „Ce căutați aici?”. Mesajul meu este „Ajutați-mă să înțeleg ce are orașul frumos și eu nu văd”. Serios.

În speranța că și mâine o să mai fiu salutat pe stradă, doresc o noapte liniștită bucureștenilor din toată țara.

 

One Comments

  • luca 17 iulie 2013 Reply

    la sfarsit de saptamana plec din nou la tara si vreau sa-ti spun ca numar orele pana atunci. amr 68

Lasă un răspuns