Eu îți scriu atât de des

Mă bântuie o (altă) reclamă idioată. Parcă e la Vodafone și zice că un tânăr trebuie să dea nu știu câte sms-uri ca să poată să cucerească o gagică. Dincolo de penibilul mesajului în sine se ascunde un trist adevăr. Tinerii chiar butonează la greu.

De ce zic trist? Pentru că avea dreptate un tip foarte inteligent care zicea că tehnologia o să ne omoare. În cazul de față telecomunicațiile, născute legitim dintr-o nevoie umană bazală, comunicarea. Nu zic că era mai bine pe vemuri când trebuia ca unul să fugă de nebun 42 de kilometri ca să lase cu limbă de moarte că au câștigat ai lui. Nici când eram copil nu era comod în vacanță să mă duc la ora x la primăria din sat să primiesc telefon de la mama. Nici adolescent fiind să-mi umplu buzunarul cu fise de 3.000, să mitraliez gâtul telefonului public din Neptun ca să pot să le spun alor mei că vremea-i bună, ne bronzăm și mâncăm conserve.

Dar parcă nici acum când nu mai poți sta cu cineva la masă pentru că are de scris un mesaj, de văzut ultima poză de pe Facebook, de răspuns la telefoane urgente… Devenim din ce în ce mai roboței, butonăm în legea noastră și parcă ne cufundăm tot mai adânc în lumea noastră. În ritmul ăsta rasa umană va deveni o mare de autiști, singuri dar cu mulți prieteni. Virtuali desigur.

Comunicarea asta este bună până într-un punct. Foarte adevarat că-i apropie pe cei de la distanță și îi distanțează pe ce de aproape.  Este în regulă să comunic virtual cu un prieten dacă depărtarea pune o barieră fizică între noi. Dar este nefiresc, și chiar bolnav să fiu dependent de dreptunghiul cu ecran din buzunar. Comunicarea a luat-o razna și încercăm să ne adaptăm. În mod natural oamenii comunică mai mult nonverbal. Firea umană simte asta și încearcă și ea tot ce poate. Ați văzut oameni care nu pot sta jos când vorbesc la telefon? Și eu sunt unul dintre ei. Asta pentru că firea mea vrea să comunice mult mai fin dar este îngrădită de cuvinte.

Cât despre chat sau sms, mi se par cele mai „inumane” moduri de comunicare. La telefon măcar mai poți jongla cu tonul și volumul. Sms-ul în schimb este cea mai goală formă de comunicare. Poate avea utilitatea lui în lumea surdomuților, dar altfel nu-l vad util decât pentru lași. Dai și fugi. Te descarci și pasezi mingea în terenul celuilalt. Eventual, ca să fii lașul absolut, poți închide telefonul pentru că ai intrat într-o „zonă fără acoperire”.

În rest, trăncăneala searbădă și inutilă în care mustesc greșelile de ortografie mi se pare că are fix aceeași valoare ca emisiunea lui Capatos.

Într-un episod următor o să despic puțin ortografia, ortoepia, semantica și punctuația. O să mă distrez.

„Da pn atunci vreau decat sa zic nb k sa facut tz”.