Urâtorii de Luni

Există o categorie de oameni care pe zi ce trece racolează din ce în ce mai mulți membri. Se numesc ”Urâtorii de Luni” și au o trăsătură comună: urăsc zilele de luni și le place să arate că o fac. Probabil că această categorie a existat din toate timpurile, sau mai precis de când s-a stabilit că săptămâna începe luni. Dar, de când Facebook-ul e la putere constat că sunt afectați de luniofobie foarte, dar foarte mulți oameni, aparent normali.

Dar de ce tocmai Luni? Ce face din Luni o zi atât de ingrată? De ce e oaia neagră a săptămânii? Faptul că vine după Duminică? Că trebuie să te scoli de dimineață? Că trebuie să te duci la servici/școală? Da, dar același lucru trebuie să-l faci și Marți și nu văd pe nimeni să urască așa rău Marțea. Marțea nu stârnește patimi. Nici Miercuri. Deci e vorba strict de Luni.

Credeți că viața ar fi un Rai dacă săptămâna ar avea doar 2 zile, Sâmbătă și Duminică? Sau dacă am avea 12 luni de vacanță sau 52 de săptămâni de concediu? Am mai putea aprecia Duminica dacă n-ar fi Lunea? Vedeți voi, când eram mic am învățat că viața e cu bune și rele, cu soare și ploi, cu zile și nopți. Apoi am învățat că binele și răul sunt noțiuni relative, în funcție de sistemul de referință, și că nu pot exista unul fără celălalt. Dacă n-ar exista frigul, am ști ce e căldura? Dacă n-ar fi întunericul, am ști ce e lumina? Dacă n-ar exista urâtul și ingratul de Luni, ne-am mai bucura de Duminică?

Am aruncat cam multe retorice pentru o seară pentru că știu că nu mulți sunt de acord cu mine. Este la modă să arunci o poză pe Facebook, ”oh, no, Monday again?”, ”Fuck, it’s Monday”, ”I hate Mondays”. Este un statement care te face părtaș la suferința colectivă. E un tipar din care ar fi ciudat să ieși. Cum ar fi să arunci o bombă pe Facebook ”În sfărșit, e Luni!”, ”Luni, ești fanul meu”, ”Mamă te iubesc da nu ca pe Luni”. Ți s-ar recomanda investigații de specialitate.

N-o mai lunigesc că vine Marțea peste mine. Dacă mai există cineva care gândește ca mine, îl aștept să mi se alăture în clubul lunaticilor. Funcționăm clandestin.

 

One Comments

  • Catalin Maftei 18 martie 2013 Reply

    o alta sursa de… bleah… "lunea" este ca duminica, o zi libera, treb sa faci ceva pt. luni, in cazul lui Ucu temele.

Lasă un răspuns