Obsesia de la Podul Înalt

Pasajul suprateran denivelat Basarab. Am mai scris despre el când și-a dezvelit bustul pentru public. Nu-i pun la îndoială utilitatea, funcționalitatea și măiestria arhitectonică. Dar, deși nu-l folosesc prea des, m-am săturat de el. Îl văd peste tot. În reclame, în videoclipuri, în afișe, în jingle-uri pe la televiziuni. Cred că nu e zi în care să nu-l văd măcar o dată. A ajuns un simbol al orașului, mândria bucureșteanului și, mai știi, invidia provincialului.

De ce e atât de ”fiță” să-ți faci clip cu podul? O fi elementul de noutate? Nu cred, că deja a împlinit un anișor. O fi la modă, o fi grandomanie, o fi comoditate? Nu… cred. Păi și atunci ce e, de tot apare podul ăsta iar și iar? Nu cred am un răspuns concret, dar pot broda o speculație.

Mă gândeam că noi, românii, nu prea avem cu ce ne mândri. Știu, acum o să-mi săriți în cap. Burebista, Coandă, Enescu, Nadia, Sfinxul, Ateneul, Ciuleandra…și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă… Ok. Noi îl avem pe Năstase (ăla cu racheta nu ăla cu răcoarea). Dar ”ei” au o grămadă. Probabil că dacă s-ar fi născut la ”ei”, ar fi fost unul dintre numeroșii tenismani extraordinari. Faptul că s-a născut aici l-a transformat într-o legendă (pentru noi).

”Avem cei mai frumoși munți, cele mai frumoase peisaje, avem bogății naturale, munții noștri aur poartă, România e o țară minunată, păcat că e locuită”. Cine a fost afară știe că există munți ceva mai frumoși și mai înalți, peisaje ceva mai pitorești, civilizație ceva mai multă, șosele ceva mai late. Și alte treburi ceva mai ceva.

În fine, cam la orice ”vârf” românesc, de orice natură ar fi el, se găsesc multe alte ”vârfuri” internaționale cel puțin la fel de ”emblematice” și de ”percutante” (cam multe ghilimele în articolul ăsta).

Uite, ca să mă fac mai bine înțeles. Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni, actuala Champions League (aia pentru care nu se mai poate pregăti Borcea), în 1986. Încă puțin și se fac 30 de ani. Cu toate astea, în fiecare an sărbătorim în luna mai x ani de la câștigarea cupei, ne aducem aminte de Duckadam care a apărat 4 penalty-uri ”Apără Duckadam, suntem finaliști, am câștigat cupa” (iar ghilimele). O performanță remarcabilă, dar dacă ar mai fi câștigat de câteva ori Steaua, sau alte echipe românești, am mai fi sărbătorit oare, an de an, victoria din 86?

Încă o dată, nu neg performanțele românești în sine. Spun că dacă România ar fi o țară performantă, izbândele din orice domeniu ar deveni firești. Ne-am bucura de ele, dar nu ne-am închina la ele ca la o icoană.

Așa și cu Podul Înalt. Că de la el am pornit. Dacă am avea mai multe și mai semețe le-am lăsa și artiștilor spațiu de manevră. Până atunci, Cerebel să-și facă clip pe podul de la Agigea, Voltaj pe podul de la Giurgiu și Vodafone în podul…palmei. De dragul diversității. Pace vouă!

One Comments

  • Polonezu' 1 octombrie 2012 Reply

    E ca in reclama aia la Kinder Surpise cand zice invatatoarea: „Dar e doar un ou!”, asa si cu podu’ lu’ Oprescu: Dar e doar un pod! 🙂
    Da bine sa iti faci clip cu podu’ pentru ca arati ca e un clip recent lansat…si ca nu e ca filmele alea in care se vad inca „Gemenii” din New York…

Lasă un răspuns