Răscoala de la Slimnic

S-a întâmplat săptămâna trecută. În drum spre un meci de fotbal, un grup de suporteri s-a bătut cu un grup de localnici. Sau hai să prezint știrea așa cum a fost prezentată de jurnaliști, asezonată pe alocuri cu mici broderii din partea mea. Astfel:

Sânge, brațe tăiate și capete sparte!
De asta au avut parte un grup de suporteri steliști aflați într-o deplasare de ordin cultural la Sibiu. Aceștia au fost opriți cu bestialitate, de țărani înarmați până în dinți cu furci și topoare. Sărmanii steliști nu au avut nicio șansă în fața hoardelor barbare care i-au împresurat și au lovit fără milă aceste fințe suave și fără apărare.
Suporterii echipei care a adus atâta fală fotbalului românesc, opriseră pentru a admira frumusețile localității Slimnic și pentru a planta câteva panseluțe în fața căminului cultural slimnicean. Când, ca din senin, un grup infracțional sătesc au întreprins un atac surpriză, prinzându-i pe steliști cu pantalonii în vine și panseluțele la vedere. Scenele care au urmat sunt greu de reprodus chiar și pentru cei cu spiritul indiferent. Un adevărat carnagiu…

Pe bune? Cam cât de jurnalist să fii, să poți să crezi că suporterii ăia sunt niște victime inocente? În ceea ce mă privește, mă consider stelist. Dar nu stelistul primată care își varsă frustrările în haită. Sunt un simpatizant al echipei Steaua în sensul în care, dacă mă uit la vreun meci în care joacă, prefer să țin cu ea. Nici pe stadion nu mai merg, din respect pentru mine. Dacă prind vreun meci televizat mă uit sporadic și mă bucur dacă bate Steaua dar nu mă întristez când pierde.

Am vrut să creionez portretul meu de simpatizant stelist pentru a nu crea suspiciuni de apertenență în altă barcă. Sunt în aceeași barcă, doar că nu vâslesc. Dar pe suporterii steliști, de fapt pe suporterii români, în general, îi cam cunoaștem. Cam știm ce le poate pielea. Nu cred că se așteaptă cineva ca înaintea unui meci să facă schimb de timbre sau după meci să ajute bătrânicile să treacă strada. Nu am citit niciun articol despre suporterii celor două echipe care și-au dat întâlnire la biblioteca centrală pentru o dezbatere pe teme shakespeariene.

Poate la nivel individual nu sunt toți niște brute fără creier, sunt sigur că printre ei (pe lângă băieții cu ochi albaștri) sunt și oameni raționali, dar atunci când sunt în turmă au un singur scop: să scoată ce e mai rău din ei!

Să fie domnii jurnaliști atât de departe de acest concept? Să fie atât de naivi să creadă că suporterii sunt pașnici și localnicii sunt agresivi? Oare era nevoie de altceva în afara bunului simț să-ți dai seama cine-i care și care-i cine?

Eu personal îmi scot pălăria în fața locuitorilor din Slimnic. Într-o țară de lași și oportuniști, în care opinia publică este inertă, în care infractorii își fac de cap pentru că noi îl întoarcem în cealaltă parte, în țara asta cineva a luat atitudine. Cineva nu s-a lăsat călcat în picioare. Cineva a arătat că se poate. Locuitorii din Slimnic nu s-au uitat în altă parte când vecinii lor erau amenințați și agresați. S-au unit și au luat atitudine împotriva răului.

În București nu s-ar întâmpla niciodată așa ceva. Aici suntem care pe care sau fiecare pentru el. Nu degeaba a fost numit Bucureștiul oraș martir. Pentru că e plin de victime.

Astfel, am hotărât să nu întorc spatele locuitorilor din Slimnic. Propun ca exemplul lor să fie trecut în manualele de istorie. Răscoala de la Slimnic din 2012. Și așa istoria contemporană duce lipsă de evenimente pozitive. Cine e de acord, să ridice degetul mare!

One Comments

  • Polonezu' 8 septembrie 2012 Reply

    Hai D I N A M O! 🙂 nu ca as fi tare mandru de performantele echipei…

Lasă un răspuns