Mentalități olimpice

E luni. A început olimpiada, pentru că ieri s-au terminat Jocurile Olimpice. Puțină cultură generală nu strică. De la un civil mă aștept la o confuzie, dar de la zeci și sute de jurnaliști și comentatori sportivi aveam pretenții. Puține, ce-i drept dar, de dragul meseriei, era greu să caute pe Google ce-i aia Olimpiadă dacă tot au chiulit la orele de istorie?

Revin. S-au încheiat Jocurile Olimpice. Cu ce am rămas? Hai să le spicuim nițel. Păi în primul rând, americanii au cam luat tot. Așa superficiali, indolenți, fast-foodiști, puturoși și ignoranți cum îi crede restul lumii. Sunt în top cam la tot ce contează, or fi și excepții, dar per total sunt cea mai sportivă nație. Pe cifre.

Pe de altă parte mă uit la clasamentul final pe nații și văd că ăia care sunt puteri militare sunt și puteri sportive. China, Rusia, Anglia, Germania, Japonia. Surprinzătoare pentru mine e prezența Ungariei în topul ăsta, poate e doar ambiție la mijloc, sau excepția care confirma regula? Sau poate că a ajuns Ungaria în top și ca putere militară. Habar n-am și nici nu mă obosesc să gugălesc.

Apropo de puteri militare, se spune că în timpul Jocurilor Olimpice toate conflictele armate trebuie să înceteze. Pe lângă faptul că azi se respectă la fel de mult ca Ziua Mondială Împotriva Fumatului (adică doar nefumătorii o țin), mă gândeam de unde provine regula. Păi hai să vedem ce sporturi olimpice avem: box, lupte, aruncarea suliței, a ciocanului, a discului, tir cu arcul, cu pistolul, judo, taekwondo, scrimă… nu e de mirare că nu se mai bătea nimeni pe perioada Jocurilor Olimpice. Bineînțeles că între timp lucrurile au degenerat și au apărut și sporturi mai puțin vătămătoare ca gimnastica, înotul sincron, alergarea după mingi de diferite dimensiuni. Dacă stau bine să mă gândesc și atletismul făcea parte tot din sporturile marțiale. Cine fugea mai repede, scăpa cu viață. Cât de cât. N-a fost cazul maratonului…

Dar România? De ce doar atât? Se putea mai mult? N-avem baze sportive, n-avem bani la buget, n-avem condiții, n-avem antrenori, n-avem hrană, n-avem performanță. E clar că n-avem d-alea și d-alea. Dar cred că ceea ce ne lipsește cu prisosință este mentalitatea de învingător. Pentru că asta face diferența la vârf. Din punct de vedere fizic, ne batem de la egal cu nații mai dotate nativ decât noi. Dar, din păcate nu știm să câștigăm decât dacă venim din postura de outsider. Știu că sunt excepții, dar în majoritatea sporturilor, românii știu doar să facă surprize. Plăcute și de cele mai multe ori neplăcute.

Nu înțeleg de ce nu scăpăm noi ca nație de complexul ”buturuga mică”. De ce nu încercăm să fim noi carul mare. Ne-am mai răsturna din când în când, dar lumea ne-ar privi și ne-ar respecta ca pe un car, nu s-ar uita de sus sau ne-ar compătimi ca pe-o mică și foarte rar imprevizibilă buturugă.

Săptămâna trecută am fost călcați și de extratereștri. Un meci trist și fără miză care reflectă plenar mentalitatea noastră. ”Barcelona nu a strălucit” dar a dat bătăiță lui Victinamo. Și când te gândești că în loc să stea capră puteau face ”o figură frumoasă”. Doar plecau cu șansa a doua.

N-avem, n-avem. Nici Mircea n-avea oști. Avea cuțitul la os și sânge în instalație. Și Ștefan dacă mai traia, băga spaima în Fenerbahce. Dar, din păcate și strămoșii noștri plecau tot cu șansa a doua la victorii. Altfel nu se mai numeau români.

4 Comments

  • adi 14 august 2012 Reply

    Nu avem mentalitate de invingatori pentru ca nu suntem „challanged” (n-am gasit traducerea potrivita). Nu suntem un popor de handicapati… numai ca noi, avand suficient din fiecare nu ne intereseaza sa avem mai MULT. De fapt pe nici un om normal nu cred ca il intereseaza sa aiba mai mult, decat daca are vreo necesitate, reala sau imaginara, materiala sau psihica. Practic ce e suficient la unii e insuficient la altii din diverse motive.

    Americanii nu au istorie si vor sa o faca, Chinezii nu au realizatri vor sa le faca, fiecare in competitii doreste sa realizeze ceva… noi? ce am putea realiza? cu nadia si lavinia care au fost prima si ultima sportiva ever care au luat 10. Am demonstrat ca putem ca natie, restul sunt orgolii personale.

    Nu avem un cult al succesului, nu stim ce e ala succesul si cum ar trebui sa ni se aprecieze, si mai ales nu avem sustinere psihica, si nici nu avem nici un motiv sa ne-o impunem.

  • Ana Maria Ivan 14 august 2012 Reply

    nu stiu daca ne lipseste doar mentalitateqa de invingator. SUA, Rusia si ca sa nu mai spun de China, au 300, 143 milioane si respectiv 1,13 miliarde de oameni, iar noi cica vreo 20mil (acu se chinuie astia sa numere iar) deci dintre mai multi locuitori poti sa alegi mai multi sportivi. La noi, dupa ce ca suntem putini, mai aduc si scutire de la orele de sport. Si totusi mi se pare inca o performanta (chiar si surpriza poate fi) sa fii cel mai bun intre atatea state puternice.

  • freestar9 14 august 2012 Reply

    Cei tineri nu mai sunt interesaţi de ceva ce se obtine in timp si pe bani putini. Prea multa bataie de cap pentru nimic.

  • Polonezu' 20 august 2012 Reply

    🙂 maiastru scris, ca de obicei… Opinia mea e ca alte tari au inteles importanta a ceea ce se cheama ”soft power”, dincolo de puterea militara sau economica. Bine, au si bani sa investeasca. La noi nu ca nu ar fi bani dar tovarasu ministru Hellvig ii da niscaiva sute de mii tovarasii Lady Gaga in loc ca guvernul Ponta sa fi investit banii in recompensarea sportivilor olimpici care intr-adevar ar fi adus imagine tarii. Iti spun ceva, in astea 3 luni m-am convins ca e adevarat cum gandeste acum Geoana: ”ba, mai bine prostanac decat pontanac!” 🙂

Lasă un răspuns