Pe locuri…fiți gata…

Să ridice cuviincios două degete cine a auzit azi o referire la lipsa de timp a omul modern. Ok, toată lumea mânuțele jos. O să mă hazardez să afirm că omul modern nu este în criză de timp, omul modern fuge de timp. Paradoxal, cu cât sunt mai multe mașinării care preiau din sarcinile oamenilor, cu atât ei au mai puțin timp la dispoziție. Cum am ajuns în această situație?

Strămoșii noștri nu aveau mașini de spălat, telefoane mobile, telecomenzi, cuptoare cu microunde, mașini, Internet și alte minunății ale lumii moderne. Și totuși reușeau să se încadreze în aceleași 24 de ore în care noi, azi, ne simțim ca într-un costum cu două numere mai mic. Și totuși, ce facem cu aceste 24 de ore?

În medie dormim vreo 7 ore. Mai rămân 17. Majoritatea avem un servici anost care ne mai mănâncă 8 ore. Rămân 9. Drumul spre și dinspre anost ne mai mănâncă vreo oră jumate de vârf. Cu jumătatea de oră de pregătiri rămân vreo 7. Mâncăm o oră, ne uităm la televizor 3 ore. Rămân cel mult 3 în care mai trebuie satisfăcute și niște nevoi. De oricare natură ar fi ele. Mai vorbim și la telefon vreo jumătate de oră și încet încet rămânem descoperiți. Nu mai avem deloc timp de noi. Facem zilnic aceleași lucruri și zilnic pierdem câte o bătălie în lupta cu timpul.

Dar oare nu folosim lipsa de timp ca pe un paravan? M-am săturat să tot aud cum ne plângem de lipsă de timp dar în același timp ne batem joc de timpul nostru. Altfel cum vă explicați că și în bruma de timp rămas liber butonăm telefonul mobil, ne înfigem câștile în urechi, ne uităm la o telenovelă, citim mondenități și câte și mai câte. Suntem un izvor nesecat de irositori de timp.

Dar după cum spuneam, oare nu facem asta pentru că ne este frică de noi? De ce nu putem adormi fără televizor, de ce trebuie să bârâie mereu ceva în fundul minții, de ce fredonăm la nesfârșit o medodie de care nu mai scăpăm? De ce trebuie să ne simțim mereu în priză? De ce sau, mai bine zis, de cine fugim? Nu fugim oare chiar de noi? Unii se deconectează temporar cu alcool, droguri și alte deformatoare ale realității. E o deconectare periculoasă care poate deveni permanentă. Deci nu este nici pe departe o soluție.

Cred că am răcit legătura cu noi înșine, ne-am îndepărtat și nu ne mai apropiem pentru că ne temem de ce am lăsat în urmă. Ne temem să privim în interior și căutăm toate pretextele din lume pentru a nu ne da ocazia să o facem. Arătăm mereu acuzator cu degetul către exterior și tot din exterior așteptăm salvarea și răspunsurile. Dar nu acolo le vom găsi. Răspunsurile vor veni atunci când vom începe să ne scoatem căștile din urechi.

One Comments

  • Mugur 1 septembrie 2011 Reply

    Eu as fi schimbat putin titlul:A venit TIMPUL sa vorbim despre NOI.

Lasă un răspuns