Calul din Marlboro

Am lăsat să treacă o vreme peste trista poveste cu final fericit a cailor de la Letea. Efortul și mobilizarea tuturor celor care s-au străduit și au reușit să îi salveze au fost remarcabile și au demostrat că se poate. Le mulțumesc și eu acum pentru dispariția bolovanului din stomac și a senzației de lehamite.

Nu am urmărit prea atent desfășurarea evenimentelor probabil din lașitate. Resping în general orice știre negativă, dar cele referitoare la animale chinuite mă revoltă și prefer să nu le urmăresc. Știu că dacă întorc capul nu fac ca abuzul să dispară, dar prefer să nu știu, decât să știu și să nu am ce să fac. Din fericire există și oameni care au ce să facă.

Orice suflet salvat contează, indiferent de regn, mărime sau evoluție. Nu vreau să par un ipocrit, dar cu ce sunt mai buni caii de la Letea decât cei care intră în compoziția salamului de Sibiu? Sau decât porcii din cârnați, puii din shaorma și mieii din drob? Dacă s-ar mediatiza să zicem drama văcuțelor din abator le-am cruța viețile și le-am crește doar pentru lapte?

Mi-aduc foarte bine aminte că într-una din iernile trecute s-a făcut mare tam tam pentru că se comercializau pe nu știu unde conserve din carne de ren. Se insinua atunci diabolic că nu o să mai aibă Moș Crăciun cu ce să se deplaseze și o să rămânem fără cadouri. Sunt alături și de reni, dar știrea venea chiar în ziua de Ignat. Nu am auzit niciun glas să protesteze față de sacrificarea a poate zeci de mii de porci. Sau sute de mii, n-am o măsură a sacrificiului porcin.

Așa că revin cu întrebarea. Cine face ierarhiile milei? Este vorba de dimensiunea animalului? Evoluția, gradul de utilitate, estetica? Tind să cred că e vorba doar de interacțiunea cu viața animalului. Dacă știi mai multe despre viața unui anume animal sau grup de animale, cumva le umanizezi, ți le apropii prin cunoaștere.

Și dacă e vorba de cunoaștere, lăsați-mă să vă fac cunoscut că pentru salamul de Sibiu pe care îl mâncați s-a sacrificat un cal. Poate chiar de la Letea, numai că de el nu a auzit nimeni. Și faptul că nu ai satârul în mână nu te face mai puțin părtaș. Știu, deja v-am pierdut. Carnea este un aliment de bază pentru majoritatea și nu am de gând să pledez pentru excluderea ei din alimentație deși vă garantez că e posibil și benefic.

Dar dacă fiecare din noi ar mânca doar puțin mai puțină carne, pe lângă beneficiile asupra sănătății trupului și buzunarului, ar trebui sacrificate mai puține animale pentru plăcerile noastre. Spun plăceri deoarece carnea nu este o necesitate. Din nou vă garantez. Un sălămior de la tine, o păstrămioară de la el rămase pe raft și producătorii, conform legilor pieții, vor căsăpi mai puține viețuitoare. Deci chiar se poate face ceva.

Și dacă alegi să nu o faci, de dragul verticalității ființei tale, încearcă să nu te uiți cu nostalgie la Bambi când ai in frigider cârnați de căprioară.

7 Comments

  • 333 22 iunie 2011 Reply

    Daca stai sa treci exclusiv prin filtrul moralitatii, da, ai dreptate, insa nu putem scoate din ecuatie faptul ca suntem un sistem, un regn, care da, mananca. Si da, de multe ori, unii pe altii. E adevarat ca un leu sau un lup nu-si creste in ograda friptura de duminica, dar tot atat de adevarat ca nici noi – astia mai bipezi -nu mai haladuim prin paduri virgine in cautarea hranei zilnice ca unic scop in viata; sau ca exprimare a instinctului de supravietuire.
    As mai zice si de mijloacele de echilibrare a unui sistem – de ast’ animal vorbesc – dar aici e o teorie mai lunga.
    Tot in acceasi ordine de idei as mai zice ca si despre pesti (and related) stim destule, dar cumva nu au reusit sa ajunga prea sus in „ierarhia milei” …. sau ca gradul de interactiune e cumva diluat de cantitatea de apa situata intre noi si ei:) Sau, mai stii, faptul ca „tac ca pestii” nu i-o fi ajutat prea tare :))))

    • iulian 22 iunie 2011 Reply

      Dupa cum spuneam si in asumare nu sunt detinatorul adevarului absolut. In viziunea mea pestii sunt o ruda mult mai indepartata evolutiv (respiratie, membre, simțuri, mediu). Cu siguranta cand vor mai urca niste trepte o sa-i vad cu alti ochi si fara dinti.
      In alta ordine de idei, noi bipezii, spre deosebire de necuvantatoare avem puterea de a alege. Ei nu au privilegiul asta, asa sunt programati genetic. Dar sunt extrem de putine animale care omoara de placere. Aici cred ca e cheia, supravietuire versus placere. Eu nu am pledat pentru renuntarea totala la carne. E o masura mult prea radicala care ar trebui sprijinita de o motivatie pe masura. Am spus doar ca ar fi bine sa stingem becul nutritional care arde in plus.
      Pe de alta parte circula o teorie conform careia atunci cand stramosii nostri haladuiau prin paduri virgine, nu ei isi alegeau hrana ci hrana ii alegea pe ei, dar stiu ca e o teorie greu de digerat.

  • Bubante 22 iunie 2011 Reply

    Morala: nu mancati pui de balta ca poate, vreodata, se vor transforma in printi 🙂

  • vasile 24 iunie 2011 Reply

    • iulian 24 iunie 2011 Reply

      Tarantino e genial!

  • Andrei 29 iunie 2011 Reply

    Cel ce a creat animalele si plantele, pietrele si apele, omul si calul, balena si casalotul,etc.a facut o riguroasa planificare prin excluderea planificarii.Astfel ca fiecare se comporta cum crede el de cuviinta, in libertate, fara a incalca libertatea celuilalt sau celorlalti oameni. In rest, porcului ii este indiferent ca este mancat de om sau de crocodil, pestelui ii este la fel indiferent de cine este prins si mancat si cum e mancat: in saramura,prajit,afumat sau uscat. De cand lumea, OMUL a fost omnivor. Organismul sau s-a format ca organism al unui individ care mananca cam tot ce se poate manca de la alge la salate, creveti, pesti ,carne, ficati, creer si tot felul de fructe. Proportia dintre acestea difera de la individ la individ si nici-un om de stiinta nu a interzis pana acum consumul (in general) a unui aliment. Da, daca ai colesterolul marit nu e bine sa mananci carne sau oua, dar daca esti sanatos si toate analizele arata ca poti manca „ce vrea muschii tai”, de ce adica ai renunta la o friptura in sange, un mic, o bere sau un wisky ? Asa, ca sa te dai mare ca tu esti milos si nu mananci carne de animale si animalute crescute sau nu special pentru a fi mancate ? Da, sunt indieni care nu mananca decat cruditati, deci vegetarieni get, beget, dar ei fac parte dintr-o secta religioasa pe care vor ei s-o respecte si de aceea le respect alegerea. Nu cumva domnule BURCESCU sunteti indian ?vegan ?

    • iulian 30 iunie 2011 Reply

      Felicitari prietene! Ai invatat literele cu care poti forma cuvinte. Cand vei invata si ce se afla in spatele lor vom putea comunica.

Lasă un răspuns