Căzut la datoria altuia

S-a mai întors un român acasă în sac. Dar din ce în ce parcă valoarea sacrificiului militarului român se diluează. Dacă acum ceva timp o țară întreagă era mișcată de actul său eroic, în prezent se îndreaptă spre știrile de la ora 5. S-a banalizat moartea militarului român? Se întâmplă prea des ca să mai constituie un eveniment sau ne-am dat seama că se moare degeaba într-un război al atcuiva?

Foarte adevărat ce spune un prieten. Un erou nu moare atacând, un erou moare apărându-și neamul. Cu atât mai veritabilă remarca lui cu cât el chiar a fost actor prin teatre de razboi. Departe de mine gândul de a bagateliza moartea unui ostaș, dar care este diferența dintre un erou cotidian care luptă pentru bani într-o țară străină și într-un război care nu este al lui și pe care nici nu-l înțelege și unul de la Mărășești, Rovine, Podul Înalt, Posada, Călugăreni? Ar fi moral să punem egal?

Și la urma urmei ce mai căutăm noi în Afganistan? De fapt ce mai caută americanii și toți aliații lor acolo? Nu le-a spus încă nimeni că obiectivul pentru care au fost mobilizați a fost îndeplinit? Osama a fost ciuruit. Mission Complete  – Return to base. Sau o fi și la ei birocrație. Până semnează preocesul verbal de predare primire a cadavrului, până trece ordinul de încetare a focului prin congres mai e suficient timp ca niște aliați neatenți să mai calce pe vreo mină. Să fim realiști. Niciun aliat nu a ajuns acolo contrar voinței lui, ba chiar la unii lupta a început înainte de recrutare. Lupta pe locuri, că simbria e mare.

Pe de altă parte mi-era teamă că fregata Ferdinand nu o să mai apuce războiul din Libia. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă ne-ar ataca să zicem aztecii pe mare, dacă o fregată e gata în 30 de zile. Americanii i-au dat rușinică lui Saddam în câteva ore cu aviația, la noi ar spune președintele ”Piua, vă zicem noi când e gata, da nu mai devreme de 30 de zile lucratoare”.

Cu toate astea în sondajele de opinie armata ocupă poziții fruntașe între instituțiile în care mai avem încredere. Eu cred că este așa pentru că, slavă Domnului, nu trebuie să-și arate competența. Că dacă Doamne ferește am vedea-o la lucru, cred că ar cădea chiar sub justiție, guvern sau partide nu că am mai avea timp de sondaje.

Dar conducătorii noștri cunosc starea de fapt a armatei și caută să intre în grațiile americanilor. Suntem cumva ochelaristul pișpiriu de clasa a III-a care-și ține competitorii la respect cu vărul care e la liceu și care știe și karate. De fapt nu e văr, e un golan care-i mănâncă sandwich-ul pentru care îi promite că-l va apăra de orice agresor. Poate comparația e deplasată că noi ca nație nici sandwich-uri nu putem face. Tăiem masiv șunca și o dăm cu 1 leu la export și importam sandwich-uri cu 10 lei.

Sper să nu fi deranjat vreun colonel nu de alta dar sunt apt necombatant și nu vreau să mă schimb.

Lasă un răspuns